Un tânăr de 24 de ani din Ocna Mureș a plecat din arest la domiciliu, la furat. Pentru fapta sa polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, iar joi va fi dus în fața magistraților. 

Publicitate

Tânărul acum va fi cercetat și pentru evadare pe lângă furt calificat.

Potrivit IPJ Alba, la data de 19 iulie 2023, polițiștii din Ocna Mureș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 24 de ani, din Ocna Mureș, care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și evadare.

În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, fiind sub măsura preventivă a arestului la domiciliu, ar fi pătruns, prin efracție, în locuința unei femei din Ocna Mureș, iar din interiorul acesteia ar fi sustras o sumă de bani și bijuterii, prejudiciu total fiind estimat, de victimă, la 500 de lei.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În cursul zilei de azi, 20 iulie, tânărul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale.