Connect with us
Advertisement

Eveniment

Un uragan puternic lovește Grecia, cu rafale de vânt de până la 117 km/h. Prefectul Insulelor Ionice: ”copacii cad peste tot”

YouTube video

Publicat

Inundaţii şi ploi torenţiale, care au provocat întreruperi de electricitate, s-au abătut vineri asupra Insulelor Ionice, lovite de un rar uragan mediteranean, cunoscut sub denumirea de ”medicane”, fiind însoţit de rafale de vânt cu viteze de până la 117 km/h, potrivit Protecţiei Civile elene, relatează AFP.

„Copacii cad peste tot”, a declarat prefectul Insulelor Ionice, Rodi Kratsa, pentru televiziunea de stat. Însă pe aceste insule, precum Zakynthos şi Kefalonia, situate în vestul Greciei şi la est de Italia, nu au fost deocamdată înregistrate victime.

Uraganul, denumit Ianos, „urmează să lovească vestul (Greciei) cu aceeaşi intensitate pentru încă 6-9 ore şi apoi să înceapă să se deplaseze către sud”, a adăugat Kratsa.

Două zboruri Ryanair programate să ajungă pe insula Kefalonia au fost redirecţionate către Atena, iar legăturile maritime pentru şi către insulă au fost întrerupte.


Insulele Itaca şi Zakynthos au fost, de asemenea, afectate de întreruperi de electricitate şi circulaţia pe o parte din drumuri a fost întreruptă, în timp ce Corfu şi Lefkada au fost afectate, într-o măsură mai mică, de intemperii.

YouTube video

O barcă de agrement elveţiană ancorată în Itaca a fost luată de valuri, însă cei doi pasageri de pe ambarcaţiune au reuşit să ajungă la ţărm, potrivit agenţiei de presă elene ANA. O altă barcă s-a scufundat în portul Zakynthos, însă pasagerii săi – belgieni – sunt teferi şi nevătămaţi, a mai spus Kratsa.

Uraganul Ianos este aşteptat să ajungă în Peninsula Peloponez vineri seara.

Grecia a fost lovită de un uragan în 2018, care a provocat moartea a două persoane pe insula Evia.

sursă: Agerpres

sursă foto: captură video Youtube

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement