Administrație
Undă verde de la APM Alba pentru reabilitarea Căminului cultural din Rimetea, clădire înscrisă pe lista monumentelor istorice
Proiectul privind reabilitarea Căminului cultural din comuna Rimetea a primit undă verde din partea APM Alba.
Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Alba a anunțat vineri, 3 noiembrie, luarea deciziei etapei de încadrare – fără evaluarea impactului asupra mediului – pentru proiectul „Reabilitare moderată a căminului din localitatea Rimetea, comuna Rimetea”.
Citește și: Satul Rimetea, considerat de Deutsche Welle printre cele mai frumoase din România
Proiectul prevede reabilitarea Căminului cultural din comuna Rimetea, aflat pe strada Principală nr. 286 din localitatea Rimetea.
Clădirea are un regim de înălțime S + P+ E (subsol 235 mp, parter 653 mp, etaj parțial 32 mp) și se află pe un teren cu o suprafață de 840 mp.
Imobilul este înscris în lista de monumente istorice și se doreste introducerea lui în circuitul activităților cultural – digitale din județul Alba.
Lucrările de reabilitare vor cuprinde cuprinde:
- izolare termică a fațadei, repararea elementelor de construcţie ale faţadei;
- termoizolarea planșeului peste ultimul nivel;
- repararea trotuarelor de protecţie;
- refacerea șarpantei;
- înlocuirea tâmplăriei exterioare;
- refacerea finisajelor exterioare și interioare;
- refacerea în totalitate a tuturor instalațiilor necesare unei bune și moderne funcționări;
- repararea sistemului de colectare şi evacuare a apelor meteorice la nivelul învelitoarei tip şarpantă;
- instalarea unor sisteme descentralizate de alimentare cu energie utilizând surse regenerabile: pompe de căldură aer – apă și sistem de panouri fotovoltaice;
- montarea unui sistem de ventilație cu recuperare de căldură;
- racordarea la rețelele utilitare existente în zonă.
Pentru lucrările de demolare se propune desfacerea șarpantei și refacerea acesteia, înlocuire învelitoare cu țiglă ceramică solzi, specifică condițiilor de zonă protejată.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News