Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș și Eparhia de Cluj-Gherla se regăsesc, din 15 octombrie 2026, sub conducerea lui Claudiu, arhiepiscopul major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Cele două structuri își păstrează identitatea juridică, patrimoniul și organizarea proprie.

Potrivit unui comunicat comun al birourilor de presă ale celor două instituții, decizia a fost luată printr-un decret emis la 15 octombrie, după consultarea favorabilă a Scaunului Apostolic.

Sinodul Episcopilor Bisericii Greco-Catolice Române își exprimase acordul în cadrul reuniunii desfășurate la Blaj, în perioada 4-5 iunie 2026.

Publicitate

Ce este ”unire in persona Episcopi”

Măsura poartă denumirea de unire in persona Episcopi, adică „unire în persoana episcopului”.

Deși din punct de vedere istoric era considerată o măsură de excepție, astăzi este aplicată tot mai des pentru a gestiona provocările administrative moderne ale Bisericii Catolice.

În practică, aceasta înseamnă că cele două structuri bisericești au același conducător, fiecare păstrându-și statutul juridic separat, atât în dreptul bisericesc, cât și în cel civil.

Publicitate

Teritoriul, sediul, catedrala și bunurile fiecăreia rămân distincte. De asemenea, se păstrează drepturile, obligațiile, organismele de conducere și structurile proprii de organizare.

De la intrarea în vigoare a decretului, Claudiu are responsabilitatea conducerii religioase a ambelor structuri și exercită separat, în fiecare dintre ele, atribuțiile unui episcop.

Conform comunicatului, hotărârea urmărește să răspundă nevoilor actuale ale comunităților de credincioși.

Publicitate

Reprezentanții Bisericii leagă această decizie de dorința unei colaborări mai strânse și de adaptarea activității sale la provocările societății contemporane, prin valorificarea patrimoniului istoric, spiritual și instituțional.

În istoria României, un alt exemplu foarte cunoscut de uniune in persona episcopi a avut loc în perioada interbelică.

Prin Concordatul din 1927 încheiat între Regatul României și Sfântul Scaun, Episcopia Romano-Catolică de Oradea Mare a fost unită in persona episcopi cu Episcopia de Satu Mare.

Cele două episcopii au fost conduse de un singur episcop (cu sediul alternat sau stabilit la Satu Mare), însă din punct de vedere juridic și istoric ele au rămas entități diferite până când au fost din nou separate oficial, iar ulterior reorganizate.