Soarta echipei Unirea va fi tranșată în Consiliul Local
Unirea Alba Iulia se află într-o situație critică, iar partea financiară poate deveni principala problemă a echipei din Cetatea Marii Uniri. La nici un an de la revenirea din primul eșalon, gruparea „alb-negrilor” se află în fața unuia dintre cele mai grele sezoane. Jucătorii sunt neplătiți de mai bine de patru luni (cei șapte supraviețuitori din primul eșalon), în vreme ce nou-veniții sunt și ei deja cu restanțe. ”Situaţia poate deveni foarte gravă pentru noi, dacă autoritățile nu ne sprijină. În acest moment, avem bani doar la limita subzistenței. Trebuie să ne descurcăm cumva până în iarnă. În iarnă, cu siguranță vom transfera 2-3 jucători”, a precizat președintele executiv, Nicolae Lupu.
Coincidență sau nu, „alb-negrii” au avut mereu sezoane strălucitoare, încununate cu promovări în anii de campanii, echipa de fotbal fiind mereu parte din campaniile electorale ale candidaților. În ciuda promisiunilor făcute, Unirea Alba Iulia nu a beneficiat, în ultima perioadă, nici măcar de o stabilitate sau de o decență financiară.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (0)