Sport
Uniriștii juniori participă la Intersport Youth Fotbal Festival în Ungaria
Unirea Alba Iulia va fi reprezentată de două echipe la turneul din Ungaria – Intersport Youth Fotbal Festival –, formații pregătite de Florian Brumaru și Cristi Petropulus.
Turneul se desfăşoară în perioada 17-23 iulie. Din grupa primei echipe fac parte: Brescia (Italia), FK Vostok (Ucraina), FC Nagyberki (Ungaria), în vreme ce echipa secundă va da piept cu: MTV Treubund Lüneburg (Germania), Kaposvar B şi Pecsi (Ungaria). ”Îl vom aborda ca pe un turneu de pregătire și în primul rând va fi un turneu pentru sezonul următor. Vom acumula experiență, pentru că întâlnim echipe din alte țări”, a declarat Florian Brumaru, antrenor FC Unirea Alba Iulia, juniori.
Florian Brumaru și Cristian Petropulus vor avea la dispoziție 27 de jucători. Iată lotul deplasat în Ungaria de cei doi antrenori: Andrei Podar, Marcel Berindei, Flavius Popa – portari, Adrian Nanu, Răzvan Ban, Bogdan Șandru, Narcis Rus, Andrei Costandea, Cristian Alexievici, Adrian Matei, Ioan Bendea, Robert Bâlea, Ciprian Stoica – fundași, Lucian Tamaș, Marius Bota, Robert Buda, Andrei Fulea, Andrei Selagea, Filip Morar, Iulian Oană, Robert Nicola, Răzvan Bretoiu – mijlocași, Alexandru Ioani, Ionuț Rahovean, Răzvan Herdea, Daniel Lasconi, Claudiu Kucsinski – atacanți.
Brumaru a ținut să sublinieze și talia competiției în care vor fi implicați sportivii săi. ”Turneul este sub bagheta Intersport și participă echipe din 30 de țări. Eu am ales soluția să mă înscriu cu două echipe. Copiii vor avea multe meciuri în picioare. Condițiile sunt foarte bune și atunci pentru jucători va fi un impuls bun pentru următorul campionat. Eu am încredere în jucători, am un lot valoros, eu sper să îi formez și să formăm jucători la un standard ridicat pentru Unirea seniori”, a mai spus Brumaru.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News