Eveniment
Uniunea Social-Democrată, lansată oficial în Alba | Ioan Dîrzu: „Îmi doresc un vicepreședinte PSD la Consiliul Județean”
Uniunea Social Democrată s-a lansat oficial și în județul Alba, joi, 27 februarie. Președinții celor trei partide componente, deputatul Ioan Dîrzu (PSD), Daniel Narița (PC) și Ionel Nicolae (UNPR) și-au dat mâna, lansându-se împreună în lupta pentru „câștigarea alegerilor europarlamentare și prezidențiale”. Toți cei trei politicieni au arătat atât regret vis-a-vis de plecarea PNL de la guvernare cât și speranță în refacerea USL. Dîrzu a afirmat că își dorește un vicepreședinte PSD la Consiliul Județean Alba.
Totodată, cei trei susțin că i-ar oferi sprijin lui Călin Popescu Tăriceanu în cursa pentru funcția de președinte al României, dacă PSD nu va avea candidat propriu.
„Vom acționa ca un tot unitar și suntem hotărâți să câștigăm atât europarlamentarele cât și prezidențialele”, a declarat Ioan Dîrzu în deschiderea conferinței de presă de joi. Acesta a ținut precizeze că, „oricum, în Alba USL nu a funcționat foarte bine” și să le transmită un mesaj oamenilor care au votat USL, și anume că, în formula USD, se vor continua proiectele începute.
În continuare, cei trei oameni politici au semnat protocolul de colaborare dintre partidele pe care le reprezintă.
Ioan Dîrzu: „Vrem o funcție de vicepreședinte la Consiliul Județean”
Noua configurație a scenei politice ar putea aduce modificări și la nivel local, în structura majorităților din Consiliul Județean Alba și consiliile locale, potrivit deputatului Ioan Dîrzu. Una dintre schimbările pe care și le propune USD Alba este să obțină o funcție de vicepreședinte la Consiliul Județean, cel mai probabil pe cea ocupată în prezent de democrat-liberalul Alin Cucui. „Îmi doresc un vicepreședinte PSD la Consiliul Județean Alba. Ar putea fi un vicepreședinte PSD și unul liberal”, a spus Dîrzu.
Reprezentanții UNPR și PC, Ionel Nicolae și Daniel Narița au declarat că deocamdată nu sunt hotărâți dacă vor solicita sau nu funcții publice în deconcentrate. În acest moment, PC deține două funcții de conducere: cea de director executiv la AJPIS, Flaviu Cozuc și pe cea de director executiv la APDRP Alba, Vasile Bara. UNPR are o singură funcție de conducere în deconcentratele din Alba, mai precis pe cea de director al Casei Județene de Pensii, Alexandru Retegan.
USD ar putea să îl susțină pe Tăriceanu la prezidențiale
Vis-a-vis de constituirea noului partid PRL, Ioan Dîrzu și-a exprimat certitudinea că liderul Călin Popescu Tăriceanu este „o piesă de care se va vorbi mult în următoarea perioadă” și susține că i-ar oferi sprijin la prezidențiale în cazul în care PSD nu va avea candidat propriu.
Dîrzu a mai declarat că USD Alba intenționează să inițieze negocieri cu organizația județeană a UDMR pentru a discuta posibilitatea unei alianțe.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News