Connect with us
Advertisement

Actualitate

Uniunea Social Liberală lansează Strategia de dezvoltare economico-socială a judeţului Alba pentru perioada 2012-2016

Publicat

După cum a anunţat liderul PNL Alba, Teodor Atanasiu, în urmă cu câteva zile, Uniunea Social Liberală urmează să lanseze pentru dezbatere publică Strategia de dezvoltare economico-socială a judeţului Alba pentru perioada 2012-2016. Evenimentul va avea loc joi, 15 martie 2012, la orele 18.00, în sala de conferinţe de la Hotel „Parc” din Alba Iulia.

Într-o conferinţă de presă de la începutul lunii martie, Teodor Atanasiu a promis, în numele USL şi al candidatului la preşedinţia Consiliului Judeţean că, până în data de 10 martie 2012, se va publica pe site-ul partidului o strategie de dezvoltare a judeţului Alba, ca propunere pentru o dezbatere publică, desfăşurată timp de 30 de zile.

Astfel, Atanasiu a explicat că în perioada 10 martie – 10 aprilie, programul strategic de dezvoltare a judeţului va rămâne în dezbatere publică, după 10 aprilie, în funcţie de dezbatere, se va fixa programul şi va fi transpus în programul de guvernare locală şi în programul de conducere de 4 ani a Consiliului Judeţean.

În restul de 30 de zile rămase până la începerea campaniei electorale, se vor fixa ţintele strategice pe fiecare domeniu de activitate, astfel încât cetăţeanul să fie în deplină cunoştinţă despre ce îşi propune USL, dacă preia conducerea CJ Alba.

La eveniment vor fi prezenţi preşedintele PNL Alba, Teodor Atanasiu, preşedintele PSD Alba, Ioan Dîrzu, preşedintele PC Alba, Gheorghe Feneşer, liderii judeţeni ai USL Alba, printre care şi candidatul USL pentru Primăria municipiului Alba Iulia.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement