Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia a ales noii membri în Senat şi Consiliile Facultăţilor. Vezi cine sunt aceştia
Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia a desemnat, vineri, noii membri ai Senatului şi ai Consiliilor Facultăţilor. Dintre cei 169 de alegători prevăzuţi pe listele electorale, s-au prezentat 149. În urma dublei numărători a voturilor, printre noii membri ai Senatului îi găsim, cu cele mai multe voturi, pe Diana Câmpan, Ioan Octavian Tătar, Maria Popa, Laura Cetean Voiculescu sau Andreea Muntean, iar pe lista noilor membri ai Consiliilor Facultăţilor îi avem pe Mihai Gligor, Ionela Gavrilă Paven, Mihaela Tudoraşcu, Adam Domin.
La Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia au avut loc, vineri, alegerile pentru noii membri în Senatul Universităţii şi în Consiliile Facultăţilor. Aceştia au fost votaţi de 149 de profesori şi studenţi ai Universităţii, iar din totalul buletinelor de vot, 2 au fost anulate. Senatul Universităţii are acum 19 membri, dintre care 5 studenţi, aleşi de cadrele didactice şi studenţii Universităţii. În Consiliile Facultăţilor sunt, în total, 28 de membri, dintre care 9 studenţi, aleşi de cadrele didactice şi studenţii Facultăţii respective.
Noii membri în Senatul Universităţii
Facultatea de Istorie şi Filologie va fi reprezentată în Senat de conf. univ. dr. Diana Câmpan, care a obţinut 100 de voturi, conf. univ. dr. Ioan Octavian Tătar, cu 82 de voturi, lect. univ. dr. Teodora Popescu, cu 76 de voturi, lect. univ. dr. Coralia Telea, cu 70 de voturi şi studentul Ioan Sicoe, care a obţinut 54 de voturi.
Reprezentanţii Facultăţii de Ştiinţe în Senat sunt conf. univ. dr. Maria Popa, cu 118 voturi, conf. univ. dr. Kadar Manuela, cu 88 de voturi, prof. univ. dr. Nicolae Todea, cu 86 de voturi, lect. univ. dr. Andreea Muntean, cu 83 de voturi, conf. univ. dr. Ioan Ienciu, cu 72 de voturi şi studentele Delia Oargă, cu 35 de voturi şi Dorina Elena Vârdea, cu 34 de voturi.
De la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale, au fost aleşi în Senat lect. univ. dr. Laura Cetean Voiculescu, cu 116 voturi, lect. univ. dr. Mihaela Tudroaşcu, cu 106 voturi, lect. univ. dr. Letiţia Trif, cu 96 de voturi, prof. univ. dr. Mărioara Luduşan, cu 80 de voturi şi studenta Ioana Tudorache, cu 27 de voturi.
Facultatea de Teologie Ortodoxă va fi reprezentată în Senat de pr. conf. univ. dr. Dumitru Vanca, ales cu 132 de voturi şi de studentul Mircea Alexandru Roată, cu 53 de voturi.
Noii membri în Consiliile Facultăţilor
Consiliul Facultăţii de Istorie şi Filologie este format din lect. dr. Mihai Gligor, ales cu 31 de voturi, asisit. univ. Petru Ionescu, cu 27 de voturi, lect. univ. dr. Gabriel Bărbuleţ, cu 26 de voturi, conf. univ. dr. Diana Câmpan, cu 23 de voturi, lect. univ. dr. Cosmin Popa Gorjanu, cu 22 şi stundenţii Ioan Constantin Sicoe, cu 14 voturi şi Cosmin Galdău, cu 12 voturi.
În Consiliul Facultăţii de Ştiinţe, au fost aleşi lect. univ. dr. Ionela Gavrilă Paven, cu 58 de voturi, conf. univ. dr. Dan Constantin Dănuleţiu, cu 56 de voturi, conf. univ. dr. Dimen Levente, cu 41 de voturi, conf. univ. dr. Adrian Alexandru Tulbure, cu 39 de voturi, conf. univ. dr. Corina Rotar, cu 38 de voturi şi studentele Alina Cucui, cu 23 de voturi, Dorina Elena Vârdea, cu 17 voturi, Delia Maria Oargă, cu 13 voturi.
Consiliul Facultăţii de Drept şi Stiinţe Sociale este format din lect. univ. dr. Mihaela Tudoraşcu, aleasă cu 26 de voturi, conf. univ. dr. Costel Belizna, cu 24 de voturi, lect. univ. dr. Ada Hurbean, cu 24 de voturi, lect. univ. dr. Ioan Scheau, cu 22 de voturi, lect. univ. dr. Letiţia Trif, cu 18 voturi şi studentele Ioana Tudorache, cu 11 voturi şi Alexandrina Străjescu, cu 10 voturi.
Membrii Consiliului Facultăţii de Teologie Ortodoxă sunt conf. univ. dr. Adam Domin, ales cu 13 voturi, lect. univ. dr. Ovidiu Panaite, cu 13 voturi, prof. univ. dr. Simion Todoran, cu 12 voturi şi studenţii Mircea Alexandru Roată, cu 13 voturi şi Mihai Traian Pocol, cu 9 voturi.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (5)