Eveniment
Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, pregătită pentru admitre. 690 de locuri bugetate la licență
Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia se pregătește pentru sesiunea de admitere din vară. Ministerul Educației a atribuit, pentru noul an universitar, un număr de 690 de locuri bugetate pentru licență, la care se adaugă 23 de locuri pentru elevii care provin din mediul rural și 10 pentru cei de etnie romă. Locurile urmează fie repartizate pe fiecare specializare în parte și se așteaptă și numărul de viitorii studenți din Diaspora.
Potrivit rectorului UAB, Daniel Breaz, unitatea de învățământ pe care o conduce a început o campanie de promovare în județul Hunedoara, în orașele Simeria, Orăștie, Călan, Brad și Hațeg și în același timp s-au primit și o parte din locurile bugetate anul acesta.
„Luni vom avea o decizie finală vis-a-vis de locurile pentru fiecare specializare, am primit și locuri speciale în acest an pentru elevi din mediul rural care studiază în licee din mediul rural, ceea ce este o premieră pentru universitățile din România. Eu sper să avem la fel de mult succes, la fel cum am avut și anul trecut la admitere, când am avut cea mai bună admitere”, spune rectorul Daniel Breaz.
În ceea ce priveşte situația în țară și faptul că mai mulți rectori se plâng de că le-a fost tăiat, „fără o justificare raţională”, din numărul de locuri alocate pentru admiterea la facultate, la master sau la doctorat, Breaz, care este și senator PSD, susține că decizia ministrului Educaţiei, Valentin Popa este una calculată.
„Câte dintre universitățile care sunt acum supărate că au primit mai puține locuri și-au ocupat locurile subvenționate în anii anteriori? Haideți să facem și o analiză de genul acesta. În al doilea rând, nu mi se pare normal ca un tânăr care nu-și permite din punct de vedere financiar să studieze în altă parte și dorește să rămână la Alba Iulia, să urmeze în regim cu taxă o specializare, atâta timp cât o altă universitate beneficiază de un număr de locuri subvenționate ce nu le poate ocupa. Le înțeleg unora supărarea, dar ceea ce a făcut ministrul Educației, fără a-l privi ca și ministru, ci ca pe colegul meu rector, și a cere ca în data de 15 septembrie ca fiecare universitate să raporteze la minister numărul de locuri neocupate, mi se pare extraordinar, pentru că aceste locuri vor fi redistribuite la alte universități, unde sunt locuri cu taxă”, spune Daniel Breaz.
Legat de numărul de locuri subvenționate pe care le-a primit UAB, Daniel Breaz spune că, având în vedere că anul trecut au avut în jur de 1.500 de înscrieri la licență, i-ar fi plăcut să primească anul acesta 1.000 de locuri, însă este mulțumit, pentru că universitatea crește „sănătos”.
„Suntem o universitate stabilă, o unitate care se dezvoltă și chiar sunt mândru și mulțumit de ceea ce se întâmplă la Alba Iulia”, a mai spus Breaz.
Sesiunea IULIE 2018 – 10 iulie – 24 august
|
||
Înscrierea candidaţilor | 10 – 23 iulie (cu excepţia zilelor de duminică, 15 şi 22 iulie) | |
Susţinerea probei scrise şi a probelor de aptitudini-eliminatorie-competenţă lingvistică (doar la specializările unde este cazul) |
24 iulie | |
Afişarea rezultatelor admiterii, conform ierarhizării candidaţilor pe baza criteriilor de selecţie |
25 iulie | |
Înmatricularea candidaţilor admişi pe locurile finanţate de la buget sau pe locuri cu taxă | 25 – 31 iulie | |
Înmatricularea candidaţilor admişi pe locurile cu taxă | 1 – 24 august |
Sesiunea SEPTEMBRIE 2018 – 10 – 28 septembrie
|
||
Înscrierea candidaţilor | 10 – 20 septembrie (cu excepţia zilei de duminică, 16 septembrie) | |
Susţinerea probei scrise şi a probelor de aptitudini-eliminatorie-competenţă lingvistică (doar la specializările unde este cazul) |
21 septembrie | |
Afişarea rezultatelor admiterii, conform ierarhizării candidaţilor pe baza criteriilor de selecţie |
22 septembrie | |
Înmatricularea candidaţilor admişi pe locurile finanţate de la buget sau pe locuri cu taxă | 24 – 28 septembrie |
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News