Connect with us
Advertisement

Eveniment

Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia primește finanțare prin PNRR pentru modernizarea unui centru de cercetare

Publicat

Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia se numără printre cele 17 universități din țară care vor beneficia de finanțări pentru construcția sau modernizarea infrastructurii universitare, în urma a două apeluri de proiecte din cadrul PNRR. 

După evaluarea tehnică și financiară, proiectul Modernizarea și reabilitarea Centrului de cercetare și studii Gaudeamus din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” a obținut 90 de puncte. Centrul aflat pe strada Rojomal nr.22, în zona Schit din Alba Iulia, a fost dat în funcțiune pentru organizarea de conferinţe şi activităţi didactice.

Ministerul Educației a finalizat procesul de evaluare tehnică și financiară în cadrul a două apeluri de proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), vizând modernizarea și dezvoltarea infrastructurii universitare. În total, 70.303.568 de euro au fost alocați pentru modernizarea spațiilor universitare, respectiv edificarea unor noi spații de cazare.

Cele două apeluri lansate au prevăzut:

  • Modernizarea infrastructurii universitare pentru un spațiu academic echitabil, unde au fost alocate un total de 27.275.000 euro, din care 17.285.000 euro pentru spații de recreere și lectură și 9.990.000 euro pentru cămine.
  • Construcția infrastructurii universitare pentru campusurile studențești ale viitorului, totalizând 43.028.568 euro, dedicați realizării de noi spații de cazare.

Construcția de cămine studențești moderne este o prioritate a Ministerului Educației. În total, prin PNRR, Ministerul Educației a beneficiat de o alocare de 260 milioane de euro pentru investiții necesare asigurării infrastructurii universitare (cămine, cantine și spații de recreere). Un prim apel a condus deja la semnarea a 42 de contracte de finanțare pentru edificarea a 1.087 de locuri de cazare pentru studenți și pentru realizarea unor lucrări de modernizare a 9.573 de locuri de cazare.

Ministerul Educației a realizat suplimentar și alte demersuri, precum:

  • Prin Programul de Investiții al Ministerului Educației, anexă la Legea bugetului de stat pe anul 2024, sunt cuprinse la finanțare 7 cămine studențești noi, care totalizează un număr de 1.804 de locuri de cazare.
  • Prin Programul Național de Construcții de interes public sau social – Construire cămine Studențești, Subprogramul Instituții de Învățământ Superior de Stat, gestionat de Compania Națională de Investiții se finanțează lucrările de construire a 30 de cămine studențești ale instituțiilor de învățământ superior de stat. Ele totalizează 10.244 de locuri de cazare pentru 30 de instituții de învățământ superior de stat, din 13 centre universitare.

Ministrul Educației, Ligia Deca:

„Suntem aproape de a finaliza alocarea a cel puțin 70 milioane de euro pentru a ajuta studenții din România să beneficieze de spații mai bune de cazare și recreere. Ne propunem să oferim fiecărui student șansa de a învăța într-un mediu sigur și primitor, care să nu depindă de situația financiară a familiei. Investițiile concentrate în special pe căminele studențești arată importanța și determinarea noastră de a îmbunătăți cât mai rapid această situație”, a transmis ministrul Educației, Ligia Deca.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement