Connect with us
Publicitate

Eveniment

Universitatea „1 Decembrie 1918”: Program prelungit de înscrieri pentru studiile de licenţă şi masterat

Publicat

Conducerea Universităţii „1 Decembrie” din Alba Iulia a hotărât prelungirea programului de înscrieri pentru studiile de licenţă şi masterat. Altfel, tinerii care din anumite motive nu au reuşit să se înscrie până acum, mai au această posibilitate până în data de 30 septembrie. Decizia universităţii a fost luată la solicitarea mai multor elevi care fie nu au avut resursele financiare necesare, fie nu au intrat în timp în posesia anumitor documente necesare la dosar şi care doresc să urmeze cursurile facultăţilor din cadrul Universităţii „1 Decembrie”. Tot până în 30 septembrie, elevii care s-au înscris pe locurile disponibile la universitate sunt aşteptaţi să se înmatriculeze.

Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia se află în grafic în ceea ce privește admiterea din acest an, cu toate că, față de alți ani, numărul celor înscriși este puțin mai mic. Potrivit declaraților primite din partea reprezentanților universității, scăderea ușoară a numărului de înscrişi este cauzată și de eșecul elevilor de la examenul de Bacalaureat din acest an.

În ceea ce privește acoperirea locurilor subvenționate, universitatea albaiuliană nu a întâmpinat greutăți, la masterat fiind înregistrată concurență pe locurile subvenționate. Spre exemplu, la masterat au existat 90 de locuri bugetate și 610 locuri cu taxă. La acest nivel de studiu au fost înscrise 474 de persoane. Pentru studiile cu licență, la nivel Universităţii „1 Decembrie 1918” s-au înscris până în prezent 587 de elevi. Potrivit secretarului ştiinţific al Senatului din cadrul Universității „1 Decembrie 1918”, Diana Câmpan, toate locurile bugetate au fost ocupate.

„Populaţia şcolară este mult mai redusă faţă de anii anteriori”

”Cauza pentru care au rămas locuri cu taxă neocupate este aceeași ca în întreaga țară. De fapt, putem vorbi de mai multe rațiuni: în primul rând, populația școlară este mult mai redusă decât în anii anteriori; se spune chiar că 2013 va fi anul cu cea mai redusă populație școlară, ne referim la absolvenți, la care se adaugă problemele care au fost la Bacalaureat; vizavi de acest aspect, cred că aș putea să punctez un lucru care pe noi ne avantajează, dacă stăm și analizăm diferența între procentajul obținerii rezultatelor la Bacalaureat în județul Alba și în județele limitrofe, zona de pe care noi ne atragem cea mai mare parte a studenților, aș putea spune că stăm chiar bine cu locurile ocupate de secvența de licență”, a declarat Diana Câmpan.

Tot ca o cauză  posibilă pentru neocuparea locurilor cu taxă este și faptul că Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a avut mai puține locuri la masterat subvenționate,  respectiv 90 de locuri, per total universitate, acestea fiind distribuite în câteva domenii mari. Potrivit declaraţiilor oferite de Diana Câmpan, Ministerul Educației a permis și chiar a indicat mărirea locurilor cu taxă până la limita maximă. Astfel, numărul foarte mare de locuri cu taxă scos la concurs acoperă capacitatea maximă a fiecărui program acreditat al universității.

Posturile cadrelor didactice din Universitatea „1 Decembrie 1918” nu sunt ameninţate

Diana Câmpan a precizat că numărul relativ redus de tineri înscrişi în acest an la facultate nu va afecta în vreun fel activitatea profesorilor din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918”. În ciuda zvonurilor vehiculate la nivel naţional, posturile cadrelor didactice de la universitatea albaiuliană nu sunt ameninţate şi nici nu se poate pune problema de disponibilizări: „Este normal ca la universităţile din ţară care, în anii trecuţi, au făcut angajări masive să se vorbească despre disponibilizări. La noi nu este nici pe departe cazul, pentru că universitatea noastră a făcut economii majore la angajări. Pe de altă parte, norma fiecărui profesor cuprinde şi parte de cercetare, aşa că nu se poate vorbi de aşa ceva. Deasemenea, profesorii nu predau doar la anul I, ci şi la alţi ani, iar activitatea lor este supraîncărcată”, a explicat Diana Câmpan.

Flavia NICOLAE
Simona BUCUR

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate