Eveniment
FOTO | „Universitatea de Vară – Carolina Alba Iulia”: Nouă elevi de clasa a XI-a experimentează viaţa de student la UAB
Nouă elevi de clasa a XI-a din judeţele Alba, Mureş, Sălaj, Neamţ şi Suceava vor fi, timp de 10 zile, studenţi la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Elevii participă la proiectul „Univeristatea de Vară – Carolina Alba Iulia” organizat de Liga Studenţilor, iar în perioada 15-25 iulie vor merge la cursuri, seminarii şi laboratoare ţinute de profesorii din cadrul UAB. Astfel, vor experimenta un semestru din viaţa de student, comprimat în două săptămâni.
Elevii au optat pentru universitatea albaiuliană pentru a se informa mai bine despre ceea ce presupune viaţa de student. Cu acest prilej tinerii, îşi vor putea face o părere despre studiile universitare, viaţa într-un cămin studenţesc, dar şi despre gustul mâncării de la cantină.
Proiectul este realizat de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din Romania, iar pe lângă Alba Iulia se mai desfăşoară şi în Galaţi, Iaşi, Timişoara, Oradea, Cluj-Napoca.
La deschiderea Universităţii de Vară au participat preşedintele ANOSR – Mihai Dragoş, reprezentat C.I.C.O.C – Larisa Dragolea, preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor Alba – Andrei Popa, preşedintele Ligii Studenţilor Alba Iulia – Janeta Lăpăduş, şi Daniela Cosma, care va fi coordonatoarea elevilor timp de 10 zile.
Elevii de clasa a XI-a vor asista la cursuri pentru care au optat la înscriere, precum informatică, ştiinţe economice, drept. Fiecare facultate din cadrul UAB va avea alocată câte o zi în cadrul universităţii de vară, astfel că vor avea ocazia să atragă elevii spre cursurile universităţii albaiuliene.
Zilnic, cei nouă tineri se vor simţi studenţi adevăraţi: vor participa zilnic la cursuri timp de două ore şi la seminarii, tot pentru două ore. Aceştia sunt cazaţi la Căminul Studenţesc nr. 2, iar masa caldă de acasă va fi înlocuită de cea de la cantina universităţii albaiuliene. De asemenea, pentru a cunoaşte cele mai importante obiective turistice din Alba Iulia, vor avea parte şi de turul Cetăţii Alba Carolina.
La finalul cursurilor şi seminariilor, cunoştinţele acumulate în cele 10 zile vor fi testate printr-o o simulare a sesiunii de examene.
Elevii care au ales oportunitatea de experimentare a vieţii de student la Universitatea „1 Decembrie 1918” au plătit o taxă de înscriere de 150 de lei.
Liga Studenţilor din Alba Iulia şi Ministerul Tineretului şi Sportului au alocat pentru „Universitatea de Vară – Carolina Alba Iulia” un buget de 18.000 de lei.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News