Connect with us
Publicitate

Politică

UNPR anunță deschiderea de noi filiale în judeţul Alba. Liderii locali cred că partidul va ajunge până în iunie la 10%

Publicat

În judeţul Alba au avut loc alegeri pentru constituirea mai multor organizaţii locale UNPR. Este vorba despre reprezentanţele partidului de la Ocna Mureş, Vinţu de Jos, Ohaba şi Berghin.

Conducerea UNPR Alba a transmis prin intermediul unui comunicat de presă că, în data de 23 februarie, au avut loc alegeri pentru constituirea organizaţiei locale Ocna Mureş a acestei formaţiuni politice. Funcţia de preşedinte i-a revenit lui Vasile Arinaru, iar Biroul Politic Local este format din 23 de persoane. Din partea organizaţiei judeţene, la Ocna Mureş au fost prezenţi Ioan Musutan – vicepreşedinte, Alexandru Gavrilă -preşedintele Organizaţiei de Tineret, Ilie Sbuciumelea – secretar executiv, dar şi preşedintele UNPR Aiud, Pompei Rus.

Reprezentanţii UNPR Alba au mai declarat ca au mai fost organizate alegeri pentru constituirea organizaţiilor din Vinţu de Jos, Ohaba şi Berghin. În aceste localităţi au fost prezenţi din partea organizaţiei judeţene prim-vicepreşedintele Vasile Crişan şi vicepreşedintele Marian Nedelcu.

UNPR Alba a mai făcut public faptul că, în urma unui sondaj IRES la nivel naţional, partidul ar obţine în acest moment 5% din voturi, iar PDL ar obţine 19%, USL 50%, PRM 4%, PP-DD 12%, iar alte partide 3%. ‘’UNPR este şi va fi pe un trend ascendent şi în luna iunie ne aşteptăm să fim cotaţi în sondaje în jurul cifrei de 10%”, a spus Crişan.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate