Lifestyle
UNTOLD 2018: Steve Aoki, The Prodigy, Kygo şi Armin van Buuren, primele nume anunțate la festival
Organizatorii Untold 2018 au anunţat primii artişti care vor concerta la Cluj, printre aceştia numărându-se premiere, precum Bonobo şi The Prodigy, dar şi prieteni ai festivalului – Armin van Buuren şi Afrojack.
The Prodigy, Bonobo, Afrojack, Alesso, Armin van Buuren, Dimitri Vegas & Like Mike, Diplo, Kygo, Oliver Heldens, Steve Aoki, Loco Dice, Nina Kraviz, Solomun, Andy C, Dub FX, Flux Pavilion, Modestep, Noisia, Pendulum, Wilkinson formează primul val de artişti care vor concerta la Untold 2018 în perioada 2-5 august.
DJ-ul şi producătorul norvegian Kygo va urca în vară pentru prima dată pe scena principală a festivalului Untold. Kygo a primit pentru piesele „Firestone“ şi „Stole the show“ discuri de aur şi platină în 16 ţări, fapt care l-a ajutat să devină artistul care a atins cel mai repede 1 miliard de ascultări pe Spotify. Colaborările cu Ellie Goulding şi Selena Gomez l-au propulsat în toate topurile internaţionale de muzică pe primele locuri. În 2016, la Rio, Kygo a fost primul DJ invitat să performeze la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice.
După ce la ediţia din 2017 a stat pe scenă mai bine de cinci ore, Armin van Buuren, „regele răsăritului din Transilvania“ se întoarce pe scena principală a festivalului.
Afrojack, Dimitri Vegas & Like Mike şi Steve Aoki sunt deja cunoscuţi ai publicului Untold. De fiecare dată când ajung la Cluj-Napoca, unii dintre cei mai renumiţi DJ ai lumii spun că festivalul Untold este pentru ei cel mai aşteptat eveniment al anului.
Diplo, Alesso şi Oliver Heldens sunt trei DJ care urcă pentru prima dată pe scena unui festival din România. Diplo este co-fondator al trupei Major Lazer şi este cunoscut pentru numeroasele colaborări cu Skrillex , Justin Bieber, Gwen Stefani, Tinie Tempah, Madonna , Beyonce, Usher şi Snoop Dog.
Alesso este un DJ suedez care a făcut parte din trio-ul Swedish House Mafia. Şi el a lucrat cu numeroşi artişti internaţionali printre care David Guetta, Calvin Harris şi Usher. „I wanna know“ va răsuna în vară, live, pe mainstage-ul Untold. Trupa legendară The Prodigy vine în august pentru prima dată la festivalul Untold. Cu zeci de milioane de fani în întreaga lume, trupa britanică le promite fanilor din România un show incredibil.
Solumun, Nina Kraviz şi Loco Dice sunt primii artişti care urcă în line-up-ul scenei Galaxy. Iar Andy C, Dub FX, Flux Pavilion, Modestep, Noisia DJ Set, Pendulum DJ Set şi Wilkinson DJ Set vor răsuna pe scena Alchemy. Până în acest moment peste 30.000 de fani ai festivalului şi-au achiziţionat un abonament pentru cele patru zile. Începând de astăzi, 8 februarie, preţul abonamentelor creşte la 549 de lei plus taxe şi pot fi achiziţionate de pe untold.com sau din reţelele partenerilor.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News