Contacteaza-ne si pe
Publicitate

ACTUALITATE

UNTOLD 2019, PROGRAMUL complet, pe zile și scene. Artiști noi pe scena festivalului de la Cluj-Napoca

Publicat

untold

Ediția aniversară UNTOLD își deschide porțile la Cluj-Napoca, în perioada 1-4 august. Robbie Williams, unul dintre cei mai așteptați artiști la festival, va urca pe scena principală, duminică, 4 august. Artistul britanic pregătește un show special și promite fanilor că totul va fi dus la suprem. Show-uri speciale vor pregăti, în acest an, Armin van Buuren, David Guetta și 3 Are Legend.

Trupa britanică Bastille va concerta sâmbătă, 3 august, iar câștigătorul emisiunii X Factor, James Arthur, va urca pe scena principală a festivalului UNTOLD, joi, 1 august. Fanii rapper-ului american, BustaRhymes îl pot vedea, vineri, 2 august.

Începând de astăzi, fanii UNTOLD pot să consulte programul final pe zile al festivalului. Organizatorii spun că acesta mai poate suferi modificări.

ARTIȘTI NOI ÎN LINE-UP

În line-up-ul festivalului UNTOLD mai urcăși Fedde Le Grand, Kungs, The Avener Dj Set și UmmetOzcan, Smiley, Manuel Riva și Subcarpați & Grup Iza.

Scena Galaxy îi adaugă pe Andrew Meller, Anna Tur, Lehar, Mahone, Mathame. Și scena Alchemy adaugă nume noi în line-up, Deliric X Silent Strike with Muse Orchestra, DJ Snow& MC Agent, DJ Undoo&DJ Faibo X,  Macanache, Paraziții, Șatra B.E.N.Z.și mulți alții.

IA-ȚI ACUM BILETE DE 1 ZI

Cei care nu și-au cumpărat până acum un abonament pentru cele 4 zile de festival pentru ediția din acest an sau bilete de 1 zi,  mai pot să facă asta de pe untold.com.

UNTOLD 2019 Cluj-Napoca – PROGRAMUL complet

Joi, 1 august – Unbelievable Thursday

Main Stage

17:00 – Partidul Kiss FM

19:30 – Smiley

20:45 – Tove Lo

22:00 – James Arthur

23:15 – TUJAMO

01:00 – W&W

2:45 – Dimitri Vegas & Like Mike

4:00 – 3 Are Legend

4:30 – Steve Aoki

Galaxy

21:00 – Floog

23:00 – OXIA

01:00 – Loco Dice

03:30 – Joseph Capriati

06:00 – Ana Tur

Alchemy

17:00 – Zo

19:00 – K-LU

21:00 – Șatra B.E.N.Z

22:00 – Grasu XXL Live

23:00 – Roni Size

00:30 – Camo & Crooked Live

02:00 – Pendulum DJ Set B2B Friction

Daydreaming

14:00 – IV-IN

15:30 – AKOS

17:00 – Davian

19:00 – Ocean VS Orientalis

21:00 – Audiofly

00:00 – Monolink

01:30 – Lum

03:30 – Behrouz

05:30 – Viken Arman

Fortune

21:00 – TINLICKER

22:30 – Ruben De Ronde

23:30 – ARTY PRES. ALPHA 9

00:30 – Cosmic Gate

01:45 – Christina Novelli Live

02:00 – Craig Connelly

03:00 – Marco V

04:00 – Johan Gielen

05:00 – Allen Watts & Alessandra Roncone

Forest

17:30 – Satellites

19:00 – Zimbru

20:30 – Funkorporation

22:00 – Alborosie & Shengen Clan

00:00 – Morcheeba

Time

14:00 – NINHO B2B James Aki

15:30 – DJ BEATREKER

16:00 – DJ L

17:00 – DIGITALOVE

18:30 – Moonsound

20:00 – Andre Rizo

21:30 – Paul Damixie

23:15: Klingande

00:30 – Kristian Nairn

01:30 – NUSHA B2B T78

03:30 – Vali Bărbulescu

05:00 – Maestros Del Ritmo

Earth Spirit

18:00 – Andy Benz

19:30 – Air Ceremony

20:30 – Radia

21:30 – Phillipe Dib’s Desert Mind

23:00 – Ancestral Blow

00:00 – Indios Beta’s The Flight of Aguila and The Condor

02:00 – DJ Session

 

Vineri, 2 august – Legendary Friday

Main Stage

17:00 – Basska

18:15 – Subcarpați & Grup Iza

19:30 – Stormzy

21:00 – Busta Rhymes

22:15 – Timmy Trumpet

00:00 – Armin Van Buuren

Galaxy

21:00 – Andrew Meller

23:00 – Lehar

01:30 – Solomun

04:30 – Boris Brejcha

06:30 – Elax

Alchemy

17:00 – DJ Snow & MC Agent

18:45 – Nane

20:00 – Showcase Culese din Cartier

23:30 – Nero DJ Set

01:00 – Borgore

02:30 – Chase & Status DJ Set

Daydreaming

14:00 – ESAUNUE

16:00 – Darai Lama

18:45 – Kerala Dust

20:30 – BLOND:ISH B2B YOKOO

23:00 – Acid Pauli

02:00 – Damian Lazarus

04:00 – Lovestuckk (Holmar B2B Nico Stojan)

06:30 – TIMUJIN

Fortune

21:00 – Jody Wisternoff

22:30 – CID INC

00:00 – Grum

01:30 – Dave Seaman

03:00 – Sebastien Leger

04:30 – Undercatt

Forest

17:30 – Heion Live Set

19:30 – Karpov Not Kasparov

21:00 – Komraus

22:30 – The Motans

23:45 – Akua Naru

Time

14:00 – DJ Dark B2B Mentol

15:30 – Volt

16:30 – Matt

17:30 – Marc Rayen

18:30 – Boehm

20:00 – Jack Perry

21:30 – Tom Novy

23:00 – Swanky Tunes

00:30 – Skiy

02:00 – Scarlett Etienne

03:30 – Goncalo

05:00 – No Parachute

06:30 – Jayraa

Earth Spirit

18:00 – Andy Benz

19:30 – Water Strings

20:30 – River Flow

21:30 – Indios Beta’s The Sea of Emotions

23:30 – Radia

00:30 – Phillipe Dib’s Sailors

02:00 – DJ Session

Sâmbătă, 3 august – Magical Saturday

Main Stage

17:00 – Pascal Junior

18:00 – Manual Riva

19:00 – The Avener

21:00 – Oscar and The Wolf

22:30 – Bastille

23:45 – Danny Avila X Flying Steps

01:10 – Don Diablo

02:45 – Fedde Le Grand

Galaxy

21:00 – Artbat

00:30 – Paul Kalkbrenner Live

02:30 – Tale of Us

05:30 – Mathame

Alchemy

17:00 – DWLS

18:30 – DJ Wicked

19:30 – Shahmen

20:45 – Spike

22:00 – Deliric X Silent Strike with Muse Orchestra

23:00 – Congo Natty DJ Set

00:30 – Rusko

02:00 – Sub Focus B2B Wilkinson

Daydreaming

14:00 – Vasiu

16:00 – DJ Kool

18:30 – Black Motion Live

20:30 – Lee Burridge

23:30 – Bedouin

02:30 – Guy Gerber

05:30 – Marwan

Fortune

21:00 – Miss Monique

22:30 – Ilan Bluestone

23:30 – David Gravell

00:30 – ATB

01:45 – Andrew Rayel

03:00 – Richard Durand

04:00 – Ram & Darren Porter

05:00 – Suncatcher & Exolight

Forest

18:00 – Nopame

19:30 – Soundopamine

21:00 – Mihail

22:30 – Alexandrina

00:00 – Sevdaliza

Time

14:00 – Victhor

16:00 – Mano

18:00 – Dobrikan & AFGO

20:00 – The Model

21:30 – Facundo Mohrr

23:00 – Adrian Eftimie & Optick

01:00 – Markus Homm B2B Mihai Popoviciu

03:00 – Sandrino

05:00 – Sllash & Doppe

06:30 – Rosario Internullo

Earth Spirit

18:00 – Andy Benz

19:00 – Fire Polyrhythm

20:00 – O Solar Storm

21:00 – Philippe Dib’s Wild Power

23:00 – Radia

00:00 – Indios Beta’s Volcano

02:00 – DJ Session

Duminică, 4 august – SUPREME Sunday

Main Stage

18:00 – Kungs

19:45 – Tinnie Tempah

21:30 – Robbie Williams

23:00 – Nicky Romero

00:30 – David Guetta

02:15 – Martin Garrix

04:00 – Ummet Ozcan

Galaxy

21:00 – Mahony

00:30 – Seth Troxler

03:30 – Jamie Jones B2B Martinez Brothers

Alchemy

17:00 – Jaheyo

18:30 – DJ Undoo & DJ Faibo X

20:00 – El Nino

21:00 – Macanache

22:00 – Paraziții

23:00 – A. Skillz B2B Krafty Kuts

01:30 – Dub FX

03:00 – Andy C & Tonn Piper

Daydreaming

14:00 – Vlademir

16:00 – Bross

18:30 – Sabo & Goldcap

21:30 – Black Coffee

23:30 – Vander

01:30 – Lazare Hoche

03:30 – Matthew Dekay

05:30 – Gorje Hewek & Izhevski

Fortune

19:00 – Bogdan Vix & Claudiu Adam & Airborn

20:30 – The Thrillseekers pres. Hydra

21:30 – Markus Schulz & Adina Butar live

23:30 – Futurecode (Omnia & Ben Gold)

00:30 – Emma Hewitt live

01:00 – John O’Callaghan

02:00 – Giuseppe Ottaviani live 2.0

03:00 – John Askew

04:00 – Sean Tyas & Alex di Stefano

05:00 – Nikolauss & Starpicker

Forest

17:30 – Danaga

20:30 – Chancha Via Circuito

21:30 – Inner Circle

23:00 – Irie Maffia

00:30 – Tanya Stephens & Royal Roots

Time

14:00 – Drix

15:30 – Vladimir B2B Adrian Saguna

17:00 – Albwho B2b Andrew Dum

18:30 – Farius

20:00 – Zwette

21:30 – Arias

23:00 – Nora En Pure

00:30 – Anotr B2B Toman

02:00 – Jay Medvedeva

03:30 – Steff Da Campo

05:00 – Two Pauz

06:30 – Stefan Biniak

Earth Spirit

18:00 – Vazduh & 809DAO live set

20:00 – Ceremony

21:00 – Sacred Plant

22:00 – Cosmos

23:00 – Earth Spirit Philippe Dib & Raida

12:00 – Universe

00:01 – Root’s Celebration

02:00 – DJ Session

 


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Bărbați din Cugir și Luduș, cu dosare penale, după ce au condus fără permis

Publicat

Un bărbat din Cugir și un tânăr din Luduș s-au ales cu dosare penale, după ce au fost prinși de polițiștii din Alba în timp ce conduceau autovehicule fără a deține permis de conducere. Potrivit IPJ Alba, la data de 16 iulie 2019, în jurul orei 02,10, polițiștii Secției numărul 2 Poliție Rurală Vințu de […]

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

ACCIDENT rutier la Ghirbom. Două persoane au ajuns la spital, după ce două mașini s-au lovit

Publicat

masina, politie, rutiera, alba

Un accident rutier s-a produs luni, pe raza localității Ghirbom. Două persoane au ajuns la spital, după ce o șoferiță nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stânga și a intrat cu mașina într-un autoturism care se afla în depășire.  Potrivit IPJ Alba, la data de 15 iulie 2019, în jurul orei 09:25, o femeie […]

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

Agresor din Vințu de Jos, reținut de polițiști. A lovit un tânăr din localitate și a provocat un scandal

Publicat

Un bărbat în vârstă de 33 de ani din Vințu de Jos a fost reținut de polițiști după ce a agresat un tânăr din localitate și a provocat un scandal. Polițiștii din Vințu de Jos l-au reținut pe un bărbat care, sâmbătă după-amiază, a agresat un alt bărbat și a provocat un scandal. Potrivit IPJ […]

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Mănăstirea Râmeț, refăcută cu bani de la Guvern, după ce a fost afectată de incendiu

Publicat

Guvernul anunță că va interveni, în regim de urgență, pentru înlăturarea efectelor incendiului care a afectat  Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Râmeț, județul Alba, unul dintre cele mai vechi așezăminte culturale din Transilvania. Premierul Viorica Dăncilă a solicitat Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca prin Compania Națională de Investiții, să înceapă […]

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate