Connect with us
Advertisement

Eveniment

Unul din cinci români cu boli cardiovasculare nu a mers deloc la medic în 2020, de teamă să nu se îmbolnăvească de COVID

reteta retete medici medic

Publicat

22,8% dintre pacienții cu boli cardiovasculare nu au fost deloc la medic anul trecut. 59% dintre aceștia nu au mers la medic de teamă să nu se infecteze cu SARS-CoV2 sau din cauză că nu au avut unde, spitalul fiind închis. Este rezultatul unei cercetări inițiate de Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România, realizate online în luna februarie, la care au răspuns 320 pacienți cu boli cardiovasculare. Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de mortalitate în țara noastră.

Potrivit cercetării, 96,3% dintre pacienții cu boli cardiovasculare respondenți se confruntă cu trei probleme majore:

  • teama de a nu se infecta (52,5%)
  • lipsa accesului la servicii medicale (25,2%)
  • dificultatea de a ajunge la spital (18,6%)

Dintre aspectele pe care pacienții le enumeră ca fiind necesar să fie schimbate se numără:

  • un acces mai bun la medic/spital – 71,79%
  • o mai bună cooperare cu medicul 14,10%
  • mai multe medicamente compensate – 12,82%

Un alt aspect deosebit de îngrijorător reieșit din cercetare este că vârsta celor cu probleme cardiovasculare grave precum infarctul sau insuficiența cardiacă a scăzut: 25% dintre respondenții chestionarului online sunt persoane cu vârsta între 45-55 ani, persoane active.

Dintre respondenți 47% au hipertensiune arterială, 8,9% fibrilație atrială, 8,6% insuficiență cardiacă, 8,2% angină pectorală și 6,6% infarct miocardic.

„Pacienților le este teamă de COVID-19 și trăiesc un stres extrem din cauza stării de sănătate. Pentru ei trebuie găsite soluții imediate: o boală precum infarctul nu așteaptă să treacă pandemia.Mergeți la medic dacă simți durere în piept, dureri ale spatelui, stomacului, amețeală, respirație îngreunată pentru mai mult de 15 minute sunați-vă medicul de familie!” a transmis Radu Gănescu, președintele Coaliției Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC).

COPAC îndeamnă pacienții și populația să aibă grijă de inima lor și să meargă la medic, să solicite îngrijirile medicale de care au nevoie dacă simt o schimbare a stării de sănătate prin prezența unor simptome precum respirație îngreunată, amețeală, durere puternică în piept pentru mai mult de 15 minute.

Poate fi vorba de un infarct iar intervenția rapidă, într-un interval scurt, este salvatoare.

sursa: copac.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement