Connect with us
Advertisement

Actualitate

Unul din trei elevi români a rămas în urmă cu materia școlară, în ultimii doi ani. Unde sunt decalaje mai mari

Publicat

Unu din trei elevi români a rămas în urmă cu materia școlară, în ultimii doi ani, în vreme ce rata de participare la educație timpurie a scăzut, potrivit organizației Salvați Copiii România.

31% dintre copiii din învățământul secundar inferior și superior afirmă că au rămas în urmă cu materia școlară în cei doi ani de restricții pandemice, potrivit unui sondaj realizat de Organizația Salvați Copiii România în luna februarie.

Decalajele sunt mai mari, în cazul copiilor vulnerabili.

Inegalitățile dintre copiii din urban și rural

La începutul anului anterior, peste 15% dintre copiii care împliniseră 5 ani nu erau înscriși la grădiniță, deși cei mai mulți dintre ei urmau să-și facă debutul școlar în toamna aceluiași an.

Neparticiparea la învățământul preșcolar afectează în mod disproporționat copiii din mediul rural. Rata de înscriere în învățământul preșcolar la vârsta de 5 ani este de 87,8% în cazul copiilor de la orașe, față de doar 80,9% în cazul celor de la sate, potrivit sursei citate.

România înregistrează un procent de 15,6% al tinerilor între 18-24 de ani care au absolvit cel mult gimnaziul, deși ținta fixată de România, în 2010, a fost de reducere a fenomenului la 11,3%, până la sfârșitul anului 2020.

Școala online a agravat disparitățile sociale, lucru care se poate măsura prin:

  • neparticiparea școlară – 286.150 de copii între 7 și 17 ani erau în afara școlii la 1 ianuarie 2021
  • abandonul școlar – 35.259 de elevi, dintre care 20.878 din ciclul primar și gimnazial și 14.381 din învățământul liceal, au abandonat școala în 2019/2020
  • inegalitățile dintre copiii din urbanul mare și rural, în ceea ce privește rezultatele la examenele naționale – elevii din mediul rural au luat de trei ori mai multe medii sub 5 față de cei de la școlile din urban.

Situația socio-economică a familiei, impact asupra rezultatelor școlare ale copiilor

Organizația Salvați Copiii a atras atenția în mod repetat asupra impactului pe care îl are, în România, situația socioeconomică a familiei asupra rezultatelor școlare ale copiilor.

Cele mai recente rezultate disponibile ale PISA (PISA 2018) plasau România printre țările care înregistrează o puternică legătură între statutul socioeconomic al elevilor și performanțele înregistrate de aceștia. Astfel (eliminând toți ceilalți factori), statutul socioeconomic determină 18% din variațiile de performanță ale elevilor (12% media OCDE).

Salvați Copiii România recomandă Ministerului Educației să colecteze și să analizeze și date care să reflecte impactul statutului socioeconomic al familiei asupra rezultatelor la testările naționale, pentru a putea lua măsuri adecvate de sprijin și compensare a dezavantajelor.

Salvați Copiii România: program de educație remedială estivală

Organizația Salvați Copiii România anunță extinderea programului de educație remedială estivală pentru copiii vulnerabili și deschiderea grădinițelor estivale, ajunse la cea de-a 25-a ediție.

Rezultatele evaluării activităților de educație remedială din vara 2021 arată că 57% dintre copii au ajuns la o autonomie deplină de învățare:

  • Matematică: procentul copiilor care aveau un nivel insuficient sau satisfăcător al cunoștințelor a scăzut de la 90% la intrarea în program la 56% la finalul programului, iar al celor care aveau un nivel bun și foarte bun al cunoștințelor a crescut de la 10% la 44%.
  • Limba română: procentul copiilor care aveau un nivel insuficient sau satisfăcător al cunoștințelor a scăzut de la 91% la intrarea în program la 48% la finalul programului, iar al celor care aveau un nivel bun și foarte bun al cunoștințelor a crescut de la 10% la 53%.
  • Științe: procentul copiilor care aveau inițial un nivel insuficient sau satisfăcător al cunoștințelor a scăzut de la 63% la 33% la finalul programului, iar al celor care aveau un nivel bun și foarte bun al cunoștințelor a crescut de la 37% la 67%.

În cei 24 de ani de activități estivale au fost sprijiniți pedagogic, precum și socio-economic, 13.750 de copii – 10.293 de copii la Grădinița estivală și 3.457 de elevi în programul de remediere estivală,  organizați în 531 de grupe.

În anul 2022, în cel de-al 25-lea, vor fi organizate activități estivale pentru 2.500 de copii, dintre care 385 de preșcolari și 2.115 elevi, din București și județele Argeș, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Iași, Ilfov, Mureș, Neamț, Olt, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea. În București și județele Brașov, Constanța, Galați, Iași, Mureș, Suceava, Timiș și Tulcea vor participa la activitățile educative și de socializare și copii din Ucraina.

De asemenea, Salvați Copiii organizează în această vară 20 de tabere pentru peste 700 de copii din România și din Ucraina.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement