Connect with us
Advertisement

Actualitate

Unul dintre cei mai periculoşi infractori români, transferat la Penitenciarul Aiud. Ar fi instigat la proteste după gratii, la Iaşi

Publicat

ion clamparuUnul dintre cei mai periculoşi infractori români, condamnat la 11 ani şi 8 luni de închisoare în ţară şi la 20 de ani după gratii în Spania, a fost transferat recent la Penitenciarul Aiud. Ion Clămparu a fost adus de la Penitenciarul Iaşi, după ce acolo ar fi fost unul dintre instigatorii protestului care a avut loc în luna iulie.

Considerat de presa iberică unul dintre cei mai periculoşi traficanţi de fiinţe umane, Clămparu, poreclit şi Cap de porc, s-a predat autorităţilor din Spania în toamna lui 2011. Audienţa Naţională spaniolă a deciS atunci închiderea românului, pe numele căruia fuseseră emise ordine europene de căutare şi arestare pentru acuzaţiile de exploatare sexuală în Spania şi România. În februarie 2012, Ioan Clămparu a fost condamnat, într-o primă fază, de instanţa locală din Madrid, la 30 de ani de închisoare pentru că a obligat mai multe femei să se prostitueze. Între acestea s-a aflat şi o minoră pe care a obligat-o să avorteze. Ulterior, Clămparu a primit 20 de ani de închisoare. Anchetatorii români au susţinut că reţeaua pe care Clămparu a iniţiat-o a avut ca model modul de acţiune, regulile şi pedepsele utilizate în cadrul Camorrei italiene. Clămparu i-a cunoscut pe ceilalţi membri ai bandei, condamnaţi între timp şi ei la închisoare, în penitenciarul de la Aiud, unde executa o pedeapsă pentru omor. El a fost eliberat condiţionat în 1999, după executarea a două treimi din pedeapsa de 15 ani. Potrivit procurorilor, pe relaţia România-Spania a acţionat, din 2001, o reţea de trafic internaţional de persoane, cu ramificaţii în mai multe judeţe din ţară: Sibiu, Prahova şi Neamţ. Reţeaua era structurată într-o manieră piramidală, fiind condusă, potrivit anchetatorilor, de Ioan Clămparu. Conform rechizitoriului, existau segmente distincte ale reţelei care se ocupau de recrutarea sau racolarea victimelor, de obţinerea documentelor de călătorie şi transportul fetelor până în Spania, unde tinerele erau preluate de alţi membri ai reţelei şi obligate să practice prostituţia. Fetele erau obligate să se prostitueze numai cu cetăţeni spanioli şi nu aveau voie să vorbească una cu cealaltă despre adevărata lor identitate. Multe dintre fete au reuşit cu timpul să fugă, unele chiar cu ajutorul unor clienţi spanioli, şi au depus mărturie împotriva racolatorilor şi proxeneţilor. Interlopul execută în România o pedeapsă de 11 ani şi 8 luni pentru proxenetism şi constituire grup infracţional organizat.

Clămparu a fost adus şi încarcerat în ţară din Spania în primăvara anului 2015, pe baza mandatului european de arestare emis pe numele său.

A fost transferat la Penitenciarul Aiud după protestele din iulie, de la Penitenciarul Iaşi. Acţiunea persoanelor condamnate a degenerat, fiind incendiată o cameră de detenţie. În urma cercetărilor realizate a rezultat că deţinutul Ion Clămparu a fost unul dintre instigatorii protestului. Clămparu a mai fost închis aici de câteva ori în ultimii 15 ani.

sursa: adevărul.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement