Connect with us
Advertisement

Eveniment

Unul dintre investitorii de la Roșia Montană, acuzat de procurorii elvețieni că ar fi dat o mită de 10 milioane de dolari

b

Publicat

Beny Steinmetz, unul dintre investitorii de la Roșia Montană, este acuzat de procurorii elvețieni că ar fi dat o mită de 10 milioane de dolari soției președintelui din Guineea ca să scape de concurență.

Procurorii elvețieni susțin că miliardarul israelian Beny Steinmetz, împreună cu alți doi inculpați, ar fi plătit 10 milioane de dolari, în perioada 2005-2010, soției președintelui din Guinea pentru a-și elimina un concurent în regiunea de exploatare Simandou, din sud-estul țării, informează Times of Israel, citat de G4Media.ro

Cei trei sunt acuzați că au emis contracte și facturi false pentru a masca o presupusă mită pe care ar fi plătit-o soției președintelui Lansana Conte, care a murit în 2008.

Vezi și: Inventatorul afacerii de la Roșia Montană, în centrul unui scandal mondial de corupție. Frank Timiș și Afacerea Senegal

Parchetul a declarat luni că acuzațiile asupra celor trăi includ fapte de corupție asupra oficialilor străini și falsificare de documente, iar pedepsele prevăzute în acest caz sunt de la 2 la 10 ani de detenție.

Autoritățile israeliene l-au arestat pe Steinmetz în decembrie 2016, dar ulterior a fost eliberat în condiții restrictive.

Beny Steinmetz este un magnat în segmentul de minerit al diamantului și a fost trimis în judecată în mai 2016 pentru constituirea unui grup infracțional organizat, complicitate la trafic de influență, în formă continuată, și complicitate la spălarea banilor, în formă continuată.

Omul de afaceri israelian era considerat cel mai bogat evreu şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume. A fost locul 178 mondial, cu o avere estimată la 7,4 miliarde de dolari. Este unul dintre investitorii proiectului minier de la Roşia Montană.

Sursă: G4Media.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement