Connect with us
Advertisement

Actualitate

UPC România, amendată cu 5.000 de lei de ANPC pentru că a încercat să scumpească abonamentele fără a cere acceptul clienţilor

elevi

Publicat

Compania UPC România a fost amendată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) cu 5.000 de lei. Motivul este faptul că firma a încercat să crească preţurile abonamentelor fără a obţine în prealabil acceptul clienţilor săi.

În 3 iulie, UPC a anunţat, într-o declaraţie de presă remisă agenţiei Mediafax, că Look Plus, care va difuza jumătate din meciurile din Liga 1, face parte din pachetul de bază al UPC, putând fi recepţionat de abonaţii companiei fără costuri suplimentare, în timp ce pachetul Look TV, Look TV HD şi Look Plus HD poate fi achiziţionat la preţul de 10 lei.

Pe de altă parte, UPC România a spus, într-o declaraţie de presă remisă Mediafax în 23 iulie, că nu va factura pachetul Extra Fotbal fără acordul prealabil şi explicit al clienţilor.

În luna iunie, UPC a anunţat achiziţionarea drepturilor de retransmisie, pentru următorii cinci ani, a celor două televiziuni care vor difuza, în proporţie echilibrată, meciurile din Liga 1 şi Cupa Ligii – Look TV şi Look Plus.

„Astfel, postul Look Plus, care va difuza aproximativ jumătate din meciurile din Liga 1, a fost adăugat în grilele de televiziune analogică şi digitală, acest lucru însemnând că toţi clienţii noştri se pot bucura de o parte din meciuri”, a spus UPC.

Potrivit sursei citate, pentru clienţii pasionaţi de fotbal care doresc acces la toate meciurile şi la variantele HD ale celor două televiziuni, UPC a creat un pachet opţional – Extra Fotbal.

„Acest pachet opţional este oferit gratuit în luna iulie tuturor clienţilor de televiziune digitală, pentru ca ei să se poată familiariza cu noul conţinut oferit de Look TV şi Look Plus. Menţionăm că cele două canale şi-au modificat, începând cu luna iulie, conţinutul difuzat, acesta fiind în prezent preponderent sportiv, şi că cele două competiţii sportive principale difuzate, Cupa Ligii şi Liga 1, încep în această lună – Cupa Ligii a debutat deja pe 16 iulie, iar Liga 1 va începe pe 25 iulie”, a spus UPC.

Compania a precizat că a avut consultări cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), pe marginea sesizărilor primite.

„Pachetul opţional Extra Fotbal va fi tarifat de UPC doar cu acordul prealabil, clar şi explicit al clienţilor noştri. După expirarea perioadei gratuite, UPC nu va aplica tariful de 10 lei pe lună, TVA inclus, decât în cazurile clienţilor care şi-au manifestat dorinţa de a avea această opţiune în abonament. În ceea ce priveşte clienţii care nu îşi manifestă interesul explicit pentru opţiunea Extra Fotbal sau ne comunică faptul că nu doresc acest pachet, aceştia vor avea aceeaşi valoare a facturilor”, a spus UPC.

În cazul opţiunii Extra Fotbal, UPC a precizat că a comunicat individual, în scris, din timp, cu toţi clienţii săi.

Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat, pe 4 martie, semnarea unui parteneriat media pe cinci ani cu firma Intel Sky Broadcast din Malta, având ca obiect comercializarea drepturilor de difuzare a meciurilor din Liga I. Conform contractului, Liga Profesionistă de Fotbal va încasa anual de la Intel Sky Broadcast suma netă de 27,5 milioane de euro pe sezon în cei cinci ani.

Televiziunile generaliste Look TV şi Transilvania Live (care ulterior s-a transformat în Look Plus, n.r.) au anunţat, pe 2 aprilie, că au încheiat un memorandum de înţelegere cu Intel Sky Broadcast Ltd. privind difuzarea în direct a meciurilor de fotbal din campionatul Liga I şi Cupa Ligii.

Până în prezent, compania UPC şi platforma sa de satelit, Focus Sat, dar şi reţeaua iNES IPTV (care transmite televiziuni prin internet) au anunţat, prin intermediul unor comunicate de presă, că au semnat acorduri de distribuţie cu Intel Sky Broadcast Ltd. pentru transmisia celor două televiziuni Look TV şi Look Plus.

sursa: mediafax

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement