Eveniment
UPDATE: Accident la ieşire din Jidvei. O maşină a ajuns în afara şoselei. Două femei au fost rănite şi transportate la spital
Un accident rutier s-a petrecut sâmbătă, în jurul amiezii, la ieşirea din comuna Jidvei, pe DJ 107. O maşină a ajuns în afara şoselei, iar două persoane au fost rănite.
Este vorba despre două femei, de 31 de ani, respectiv 30 de ani. Şoferiţa acuza dureri la nivelul spatelui, iar pasagera de pe locul din faţă a suferit leziuni la cap, pentru care a fost nevoie de investigaţii medicale suplimentare. Cele două circulau cu un autoturism Renault, înmatriculat în Alba. Din primele informaţii, la ora accidentului, carosabilul era uscat, astfel că una dintre cauzele posibile ale producerii acestuia este neadaptarea vitezei.
UPDATE: Potrivit comunicatului IPJ Alba, „La data de 3.12.2011, ora 11.20, Poliţia Municipiului Blaj a fost sesizată prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DJ 107, pe raza localităţii Jidvei, a avut loc un accident rutier, soldat cu victime.
Echipa operativă deplasată la faţa locului a constatat că, la km 68+800, S.S., de 31 de ani, din municipiul Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Blaj-Jidvei, din cauză că nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, într-o curbă la stânga, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în şanţul din partea dreaptă a direcţiei sale de mers, după care autoturismul s-a rostogolit de mai multe ori.
În urma accidentului, o femeie în vârstă de 30 de ani, pasageră pe scaunul din dreapta al autoturismului, a suferit multiple leziuni la nivelul capului, fiind transportată la spitalul din Blaj, unde a rămas internată.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest care a indicat faptul că nu a consumat băuturi alcoolice. Cercetările sunt continuate.”
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
sotul soferitei
duminică, 04.12.2011 at 14:28
carosabilu a fost umed si in locul unde a avut loc accidentul era polei fiindca pina la ora cind a avut loc accidentul au mai fost 10 accidente.”oare nimeni nu a adaptat viteza??????”