UPDATE: Circumstanţe neclare în cazul incidentului de pe strada Vasile Goldiş. Tânărul ar fi căzut de la etaj în timp ce repara internetul
Potrivit IPJ Alba, tânărul a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean Alba, în stare de inconştienţă. Poliţiştii au făcut cercetări la faţa locului, pentru a stabili cu exactitate circumstanţele în care s-a produs incidentul. Primele indicii arată că bărbatul ar fi căzut de la etajul 2 al blocului nr. 30 de pe strada Vasile Goldiş.
Tânărul este Ştefan Corneliu Marc, fiul patronului alimentarei "Reboc Market" de pe strada Vasile Goldiş.
Poliţiştii nu au exclus ipoteza sinuciderii, dar, în urma cercetărilor efectuate la faţa locului şi a discuţiilor cu părinţii tânărului, se pare că acesta ar fi încercat să repare un cablu de internet, moment în care s-a dezechilibrat şi a căzut. Pe de altă parte, vecinii tânărului susţin că acesta ar fi încercat să îşi pună capăt zilelor aruncându-se de la balconul apartamentului în care locuia, dar, din fericire, a scăpat cu viaţă.
Potrivit medicilor de la Spitalul Judeţean Alba, acesta se află în afara oricărui pericol, prezentând doar o leziune la nivelul gambei. În cursul serii de joi, a fost transferat la secţia de psihiatrie unde a fost supus unor examinări. Vecinii mai susţin că tânărul ar mai fi încercat, în cursul zilei de joi, să se sinucidă.
Familia tânărului neagă ipoteza unei sinucideri. Aceştia au explicat medicilor de la Spitalul Judeţean Alba că băiatul s-ar fi aflat în balcon pentru a încerca să repare internetul, iar, în timpul acestor proceduri, s-a dezechilibrat şi a căzut.
Vă prezentăm comunicatul emis vineri de IPJ Alba:
"În data de 29.12.2011, ora 17.15, Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată prin SNUAU 112, cu privire la faptul că o persoană de sex bărbătesc a căzut de la etajul al II-lea al bl. 30, de pe strada Vasile Goldiş, din municipiul Alba Iulia.
Din primele cercetări efectuate de echipa de cercetare deplasată la faţa locului, a rezultat că M.Ş.C., de 25 de ani, din Alba Iulia, în timp ce încerca să repare un cablu de la internet, s-a dezechilibrat şi a căzut de la etajul doi al imobilului în care locuieşte.
Tânărul a fost transportat la Spitalul Judeţean Alba, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cercetările sunt continuate".
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (18)