Connect with us

Eveniment

FOTO: ACCIDENT MORTAL pe DJ 107K, la Galda de Sus. O femeie a murit după ce o maşină a intrat într-un gard. Şoferul a adormit la volan

Publicat

DSC_0382 Un accident rutier grav s-a petrecut sâmbătă după-amiaza pe DJ 107K, la Galda de Sus.

Din primele date, o femeie a murit, iar un bărbat este rănit grav, după ce maşina în care se aflau a intrat în gardul unei locuinţe.

Accidentul s-a petrecut în localitatea Galda de Sus. La faţa locului, au intervenit două echipaje SMURD.

Bărbatul a fost transportat la spital, iar în cazul femeii au fost efectuate manevre de resuscitare.

Cu toate acestea, medicii nu i-au putut salva viaţa.

UPDATE: În accident a fost implicat un autoturism Opel Corsa, înmatriculat în Alba, de culoare neagră, care circula dinspre Poiana Galdei spre Galda de Sus. Femeia care şi-a pierdut viaţa era pasageră pe locul din faţă şi avea 73 de ani. Şoferul autoturismului este un bărbat de 50 de ani.

UPDATE 1: Accidentul a fost anunţat la poliţie la ora 15.45. Din primele cercetări ale poliţiştilor, A.I. (50 de ani), din comuna Galda de Jos, în timp ce a condus autoturismul Opel Corsa dinspre Întregalde spre Galda, pe raza localităţii Galda de Sus, a adormit la volan, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu gardul unui imobil. În urma impactului, N.P. (73 de ani), din Întregalde, pasageră pe scaunul din dreapta faţă al autoturismului, a decedat.

Şoferul a rămas internat în spital, cu fractură de bazin. Atât conducătorul auto, cât şi pasagera, purtau centurile de siguranţă, în momentul impactului.

UPDATE 2: Cercetările sunt continuate față de A.I., sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.

foto: Daniel Bloss

Ofelia Stînan are 20 de ani de experiență în presa locală și regională. A absolvit Facultatea de Ştiințe Politice și Administrative, secția Jurnalism. A intrat în echipa Alba24 din anul 2010. O puteti urmari pe Ofelia si pe contul ei de Linkedin vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement