UPDATE FOTO | Trei autoturisme implicate într-un accident rutier pe șoseaua de centură a Alba Iuliei. Un copil rănit în urma coliziunii
UPDATE: Potrivit polițiștilor un autoturism marca Peugeot, înmatriculat în Sibiu a virat scurt la stânga de pe șoseaua de centură spre drumul secundar spre Drâmbar - Teleac fără să se asigure şi a lovit un Volkswagen Caddy cu numere de Satu Mare ce venea din sens opus. Acesta din urmă a ricoșat într-un Volkswagen Golf, înmatriculat în Alba care era oprit în intersecție pentru acordarea priorității de dreapta.
În urma impactului, fiul şoferului din Peugeot, un copil de 6 ani, a suferit leziuni ușoare, fiind transportat la spitalul din Alba Iulia pentru îngrijiri medicale. A avut escoriaţii în zona feţei şi nu a rămas internat.
UPDATE 2: La data de 18.01.2014, ora 14,34, Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată prin 112, cu privire la faptul că pe Şoseaua de Ocolire a Municipiului Alba Iulia s-a produs un accident rutier.
Din primele cercetări efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului a rezultat că V.A., de 48 de ani, din comuna Ciugud, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Teiuş - Sebeş, la intersecţia cu DJ 107 C, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea virajului spre stânga, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un autoturism condus de A.N.V, de 25 de ani, din comuna Batarci, judeţul Satu Mare.
În urma impactului cel de-al doilea autoturism a fost proiectat într-un altul condus de un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Vinţu de Jos.
În urma accidentului, un minor în vârstă de 9 ani, pasager pe bancheta din spate a autoturismului condus de V.A., a suferit leziuni corporale uşoare, fără a rămâne internat în spital.
Toţi cei 3 conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în situaţiile.
Cercetările sunt continuate
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuitȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24






Comentarii (1)