Consilierii locali din Sebeş s-au reunit joi, 29 august, de la ora 14.00, în şedinţă ordinară, cu 21 de proiecte de hotărâre pe ordinea de zi. Consilierii au votat aprobarea cuantumului compensaţiilor în bani care se vor acorda voluntarilor din Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Sebeş, prelungirea cu trei luni a perioadei de construire a capelei mortuare din cimitirul municipal, dar şi retragerea dreptului de administrare a unui spaţiu de către spital, în care trebuiau amenajate locuinţe de serviciu pentru medici specialişti.

Publicitate

UPDATE: În şedinţă, consilierii au hotărât amânarea votului asupra proiectului prin care se retrage dreptul de administrare asupra spaţiului de pe strada Călăraşi unde ar urma să se amenajeze locuinţe de serviciu pentru medici specialişti. Se aşteaptă concluziile şedinţei Consiliului de Administraţie al spitalului, pentru a se găsi o soluţie pentru demararea proiectului. Alt proiect de pe ordinea de zi, privind repartizarea, prin chirie, a apartamentelor nr. 4 şi 13 din Blocul ANL nr. 53, nu a trecut de votul consilierilor. Restul proiectelor au fost aprobate.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

La şedinţa CL au fost prezenţi şi un grup de proprietari din zona rezidenţială aflată la ieşirea din municipiu spre Petreşti, care şi-au exprimat nemulţumirea faţă de construirea unor blocuri de locuinţe în apropierea caselor acestora.

Vezi mai multe detalii pe Sebeş24.ro.