Eveniment
UPDATE: Simulări la Bac şi Evaluare Naţională | Rezultate parţiale în Alba: Peste 350 de elevi au obținut note între 1 și 2
Inspectoratul Școlar Județean centralizează în această perioadă rezultatele obținute de elevi la sesiunea de simulare a examenului de Evaluare Națională și de Bacalaureat. Joi, până în jurul orei 15.00, erau corectate 2.552 de lucrări la examenul de matematică pentru clasa a VIII-a și 1.347 la limba și literatura română, pentru bacalaureat.
Citeşte şi BACALAUREAT 2014: MODELE de SUBIECTE şi calendarul examenelor. Detalii despre probe
Elevi din clasele terminale de gimnaziu și liceu au susținut, marţi, probele la matematică din sesiunea de simulare a examenului de Evaluare națională și la limba română, pentru Bacalaureat.
Din totalul de 3.728 de lucrări la matematică, au fost centralizate rezultatele pentru 2.552. Au fost înregistrate 253 de note între 1 și 2, 955 de note peste 5 (39%) și 20 de note de 10.
La testarea pentru limba și literatura română la BAC au fost centralizate 1.347 din cele 3.247 de lucrări. Dintre acestea, 128 au fost notate cu note între 1 și 2, 399 au primit mai mult de nota 6 (29,6%)și două au fost de nota 10.
UPDATE: Până vineri la ora 10.00 au fost centralizate pentru simularea la Evaluarea Națională Matematică 94,8 % din totalul de 3.728 de lucrări. Din aceste un număr de 1.290 de elevi au luat note peste 5 adică un procent de 41,5%.
La simularea pentru BAC Limba și Literatura Română au fost centralizare 63,5% din totalul de 3.247 de lucrări și au obținut peste nota șase, 726 de elevi un procent de 36,9%.
Revenim cu amănunte.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News