Connect with us
Publicitate

Eveniment

Ura împotriva romilor se pedepsește cu închisoarea. Proiectul, adoptat tacit de Senat

Senat

Publicat

Senatul a adoptat tacit proiectul prin care se prevăd pedepse cuprinse între 3 luni şi 10 ani pentru cei care promovează, în public, idei, concepţii sau doctrine antiţigăniste.

Conform proiectului, prin „antiţigănism” se înţelege atât percepţia referitoare la romi exprimată ca ură împotriva acestora, cât şi manifestările verbale sau fizice motivate de ură împotriva romilor, îndreptate împotriva romilor ori a proprietăţilor acestora, împotriva instituţiilor/ONG-urilor, liderilor comunităţilor rome sau lăcaşurilor lor de cult, tradiţiilor şi limbii romani.

Iniţiat de parlamentari din cadrul minorităţilor naţionale, PSD, UDMR, USR, ALDE, PMP, actul normativ prevede pedepse cuprinse între 3 luni şi 10 ani pentru cei care promovează, în public, idei, concepţii sau doctrine antiţigăniste, pentru distribuirea sau punerea la dispoziţia publicului de materiale din aceeaşi categorie sau iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antiţigănist, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, la un astfel de grup.

Nu constituie infracţiune dacă fapta este săvârşită în interesul artei sau ştiinţei, cercetării ori educaţiei sau în scopul dezbaterii unor aspecte de interes public, prevede proiectul.

Totodată, nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele menţionate, dacă denunţă autorităţilor existenţa organizaţiei, înainte ca aceasta să fi fost descoperită şi să fi început săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile care intră în scopul grupului.

Prin organizaţie cu caracter antiţigănist se înţelege orice grup format din trei sau mai multe persoane care îşi desfăşoară activitatea temporar sau permanent în scopul promovării ideilor, concepţiilor sau doctrinelor antiţigăniste.

Prin simboluri antiţigăniste se înţelege drapelele, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum şi orice alte asemenea însemne care transmit idei, concepţii sau doctrine care promovează antiţigănismul.

Prin materiale antiţigăniste se înţelege imagini, mesaje text, conţinut audio-video, precum şi orice alte asemenea reprezentări, care transmit idei, concepţii sau doctrine care promovează antiţigănismul.

Legea este organică, iar Camera Deputaţilor este for decizional.

sursa: Agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. DANIEL

    marți, 03.12.2019 at 09:46

    Pe cand si pedepse pt cei care urasc romanii si Romania !!!????

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate