Connect with us
Publicitate

Eveniment

Urmărire pe o stradă din Petrești. Motivul pentru care un tânăr a fugit de polițiști

Publicat

Un tânăr de 24 de ani a ignorat semnalul de oprire făcut de polițiști, continuându-și drumul până pe strada Bisericii din Petrești. Polițiștii l-au urmăit, iar în urma verificărilor au descoperit faptul că acesta avea permisul de conducere suspendat.

Potrivit IPJ Alba, la data de 11 iunie 2023, în jurul orei 17.00, în timp ce acționau pe strada Valea Sebeșului din Petrești, polițiștii Biroului Rutier Sebeș au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism la volanul căruia de afla un bărbat.

Bărbatul a ignorat semnalul polițiștilor, continuându-și drumul, motiv pentru care autoturismul a fost urmărit, iar acesta a oprit pe strada Bisericii din localitate.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul, în vârstă de 24 de ani, din Sebeș, care a condus autoturismul, avea permisul de conducere suspendat.

Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere cu permisul suspendat.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate