Connect with us
Publicitate

Eveniment

USL: Apel la calm şi demararea procedurilor pentru alegeri anticipate

Publicat

Preşedintele PNL, Crin Antonescu a susţinut o conferinţă de presă, duminică seara, înainte de ora 21.00, alături de preşedintele PC, Daniel Constantin, referitor la evenimentele din Piaţa Universităţii din Bucureşti, dar şi din mai multe oraşe din ţară. Acesta a făcut apel la calm şi a anunţat că reprezentanţii USL solicită declanşarea procedurilor de alegeri anticipate.

„Facem un apel la calm, la evitarea violenţelor, la forţele de ordine, la jandarmi, să distingă între protestatarii paşnici şi eventualele elemente turbulente.
Cerem preşedintelui Traian Băsescu, premierului şi celor care au generat toate aceste nenorociri, prin atitudinea lor abuzivă, coruptă, lipsită de orice disponibilitate la dialog să-şi intre în al 12-lea ceas în atribuţii, să spună ceva despre această situaţie.
Partidele noastre nu s–au implicat până în acest moment în organizarea acestor manifestaţii. Suntem solidari însă cu oamenii care vorbesc despre aceleaşi lucruri despre care şi noi vorbim de ani de zile. Există o singură soluţie politică, corectă, eficientă pentru această situaţie: alegerile anticipate. Oamenii din stradă cer în acest moment demisia preşedintelui, guvernului, schimbarea acestui parlament care s-a compromis din toate punctele de vedere în faţa cetăţenilor României, electoratului.
USL a cerut convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului şi cere începerea procedurilor pentru declanşarea alegerilor anticipate.
Parlamentul trebuie să redevină locul în care reprezentanţii legitimi ai naţiunii găsesc soluţii pentru oameni. Am ajuns la violenţe de stradă şi aceste lucruri nu se vor opri aici.
De mâine, vom cere reprezentanţilor partidelor noastre să se alăture paşnic protestelor publice.”
Vezi aici declaraţia lui Crin Antonescu.

Porivit realitatea.net, ministrul MAI, Traian Igaş a convocat comandamentul pentru situaţii de criză, în condiţiile evenimentelor din ultimele zile, din Piaţa Universităţii. Precizăm că, duminică seara, la protestele din Bucureşti au fost înregistrate incidente violente, cu persoane rănite şi intervenţii în forţă ale jandarmilor.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Piticul Atomic

    duminică, 15.01.2012 at 22:56

    Cr(**)in Antonescu, si Ponta sunt in stare sa arunce Romania in aier, numai ca sa castige puterea!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate