Connect with us
Advertisement

Educație

Vacanța de primăvară pentru elevi. Ministrul Educației anunță încă două zile libere, anul viitor

Publicat

Ministrul Educației anunță încă două zile libere, în apropierea vacanței de primăvară pentru anul viitor, în contextul discuțiilor referitor la faptul că aceasta nu cuprinde nici Paștele Catolic, nici cel Ortodox.

Ligia Deca a spus că pregătește un ordin de ministru prin care zilele de luni, 29 aprilie și marți, 30 aprilie 2024 să fie libere. Acestea se vor adăuga zilei libere de 1 Mai în 2024 (miercuri), 3 mai este Vinerea Mare înainte de Paștele Ortodox, iar 2 mai ar putea fi declarată zi punte de legătură între celelalte zile libere.

“Anul școlar 2023 2024 este unul atipic, în sensul în care zilele libere de Paște sunt foarte aproape de zilele libere aferente sărbătorii zilei de 1 Mai. Adică, mai concret, 1 mai este miercuri – zi liberă, urmează 2 mai care probabil se va face punte, 3 mai este Vinerea Mare, sâmbătă și duminică este Paștele, luni este a doua zi de Paște, iar marți, 7 mai este a treia zi de Paște și este zi liberă conform contractului colectiv de muncă în Educație.

Asta înseamnă că sunt șapte zile libere deja grupate prin prisma zilelor libere pe care oricum le avem conform reglementărilor legale.

A fost, din ce am văzut în societate această solicitare ca să suprapunem și vacanța școlară de Paște peste această perioadă și o să mai dăm lunea și marțea de dinainte de 1 Mai.

Luăm în considerare aceste solicitări, și probabil într-un timp scurt, săptămâna viitoare vom da un ordin de ministru în așa fel încât vacanța școlară să se suprapună peste Paștele Ortodox. Oricum copiii erau acasă de Paște”, spune Ligia Deca, la Romania TV, potrivit edupedu.ro.

Cele două zile libere, 29 și 30 aprilie, sunt după vacanța de primăvară programată în 13-21 aprilie 2024. Cu acestea, elevii ar urma să aibă șapte zile libere consecutive, în perioada 29 aprilie – 7 mai. De asemenea, ar putea fi vorba de aproape o lună de zile fără cursuri (8 aprilie – 7 mai 2024), în contextul în care pot fi organizate activități ”Școala Altfel” și ”Săptămâna Verde”.

În 2024, Paștele Ortodox este în 5 mai, iar cel Catolic în 31 martie.

Calendarul anului şcolar 2023 – 2024

Structura anunțată a anului şcolar 2023 – 2024 este următoarea:

  • Cursuri: de luni, 11 septembrie 2023 până vineri, 27 octombrie 2023
  • Vacanţă: de sâmbătă, 28 octombrie 2023 până duminică, 5 noiembrie 2023
  • Cursuri: de luni, 6 noiembrie 2023 până vineri, 22 decembrie 2023
  • Vacanţă: de sâmbătă, 23 decembrie 2023 până duminică, 7 ianuarie 2024
  • Cursuri: de luni, 8 ianuarie 2024 – până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024 sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ
  • Vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024
  • Cursuri: de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024 sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 12 aprilie 2024
  • Vacanţă: de sâmbătă, 13 aprilie 2024 până duminică, 21 aprilie 2024
  • Cursuri: de luni, 22 aprilie 2024 până vineri, 21 iunie 2024
  • Vacanţă: de sâmbătă, 22 iunie 2024, până duminică, 8 septembrie 2024

În ziua de 5 octombrie – Ziua internaţională a educaţiei şi în zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri.

Programul naţional „Şcoala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se vor desfășura în perioada 11 septembrie 2023 – 12 aprilie 2024, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare. Planificarea acestora se află la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale (module) de cursuri diferite, cu excepția ultimului interval (modul) de cursuri.

Prin excepţie, la clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, din învăţământul profesional şi din învăţământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde”, se organizează activităţi de instruire practică.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement