Actualitate
Vacanța vine cu BiblioVACANȚA: Lecturi, vizionări de filme și ateliere creative, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba. PROGRAMUL activităților
Începând de marți, 27 iunie, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba dă startul unui nou proiect. Este vorba de BiblioVACANȚA care are ca principale obiective atragerea de noi categorii de utilizatori, cu precădere segmentul copii și tineri, formarea gustului pentru lectură și artă de calitate și crearea unor alternative cultural-educative de petrecere a timpului liber prin metode interactive și atractive pentru cele două categorii de cititori vizate de proiect.
BiblioVACANȚA va cuprinde o serie de activități ce se vor derula pe perioada vacanțelor și vor avea în prim plan cartea și promovarea ei în comunitate. Fiecare activitate cuprinsă în calendarul BiblioVACANȚEI va cuprinde lecturi, vizionări de filme ecranizate după scriitori celebri, ateliere creative și ateliere muzicale sau dedicate artelor vizuale.
Pentru vacanța de vară a acestui an proiectul se va derula după următorul program:
Alba Iulia – 27 iunie 2017, orele 17.00-19.00
Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba- sediul central
- BiblioVACANŢA. Ateliere lirico-muzicale
Alba Iulia, 6 iulie 2017, orele 10.00-12.00
Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba, Filiala Ampoi
- Paşi în lumea cunoaşterii
- Lecturi interactive, ateliere creative
Alba Iulia, 12 iulie 2017, orele 9.00-12.00
Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba, Filiala Cetate
- Paşi în lumea poveştilor
- Vizionare de film, lecturi interactive, ateliere creative
Alba Iulia, 2 august 2017, orele 9.00-12.00
Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba, Sala de lectură
- Pași în lumea cunoașterii
- Lecturi interactive, ateliere creative
Alba Iulia, 6 septembrie 2017, orele 9.00-12.00
Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba, Sala de lectură
- Pași în lumea artelor
- Lecturi interactive, ateliere creative
Organizatori proiectului sunt Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Palatul Copiilor din Alba Iulia, Centrul de Cultură ,,Augustin Bena” Alba și Asociația Culturală Inter Libros din Cluj-Napoca.
Activitatea face parte din Programul minimal 2017 al instituției – 1. USERS/1.3 Bibliovacanța. Proiectul este coordonat de Monica Avram, bibliotecar la secția de împrumut carte pentru adulți din cadrul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News