Connect with us
Advertisement

Eveniment

Vaccinare anti-COVID: Procedura pentru cei programați, care s-au infectat între timp sau sunt în izolare. Informații oficiale

Publicat

Cei care sunt programați la vaccinare, însă se infectează cu coronavirus în această perioadă pot să-și păstreze schema de imunizare.

Au însă de urmat anumiți pași suplimentari.

Detalii despre anumite situații a dat Andrei Baciu, vicepreședintele Comitetului Național pentru coordonarea activităților privind vaccinarea anti-Covid, pentru Digi24.ro.

Situația 1: Vaccin cu prima doză efectuat, persoana se infectează înainte de rapel

Dacă infectarea cu Covid-19 apare la scurt timp de la vaccinarea cu prima doză, iar persoana respectivă se vindecă în perioada până la rapel, atunci doza de rapel poate fi administrată la data programată, dacă persoana este negativă la momentul respectiv.

Dacă infectarea se produce cu puțin timp înainte de data programată de rapel, iar persoana este încă pozitivă la acea dată, atunci se poate lua măsura excepțională a amânării rapelului până la 42 de zile pentru vaccinul Pfizer/BioNTech, cu 35 de zile pentru vaccinul Moderna, și trei luni pentru vaccinul AstraZeneca, toate calculate de la data administrării primei doze de vaccin.

În acest din urmă scenariu, persoana trebuie să contacteze centrul de vaccinare și să transmită situația fără să facă o nouă programare în platformă, pentru a evita vaccinarea în afara intervalului precizat mai sus.

Centrul de vaccinare o va reprograma la momentul în care este vindecată și poate să îi fie administrată doza de rapel. Reprogramare se poate face și prin platformă (programare suplimentară), dar trebuie să fie ales același centru de vaccinare la care s-a făcut prima doză.

Doza de vaccin este deja alocată și rezervată persoanei și va fi folosită pentru rapel chiar dacă mai târziu de data programată inițial.

Situația 2: Persoana este infectată cu coronavirus, însă este asimptomatică

Persoana trebuie să aștepte până se vindecă. Trebuie să aibă test negativ la Covid-19, înainte de a se vaccina cu prima sau cu a doua doză.

Pentru persoane care au avut infecție asimptomatică și nu s-au vaccinat cu nicio doză, vaccinul se face după vindecare. Recomandarea inițială a autorităților a fost să se facă după o lună sau mai mult, pentru că persoanele vindecate au anticorpi și la momentul respectiv dozele erau mai puține. În acest moment dozele de vaccin sunt suficiente pentru a acoperi nevoia populației, potrivit sursei citate.

Dacă infecția asimptomatică este înainte de doza de rapel, se poate lua măsura excepțională a amânării rapelului până la 42 de zile pentru vaccinul Pfizer/BioNTech, cu 35 de zile pentru vaccinul Moderna, și trei luni pentru vaccinul AstraZeneca, toate calculate de la data administrării primei doze de vaccin.

sursă: digi24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement