Eveniment
Vaccinare gratuită anti-HPV pentru fete și băieți, extinsă până la vârsta de 26 de ani. Lege la Parlament

Vaccinare gratuită anti-HPV pentru fete și băieți, extinsă până la vârsta de 26 de ani. Un proiect de lege privind extinderea vaccinării gratuite anti-HPV a fost depus marți la Parlament. În prezent, gratuitatea este asigurată pentru cei cu vârste între 11 și 18 ani.
Proiectul este semnat de parlamentari PNL, PSD, UDMR, USR și de la grupul minorităților naționale.
”Această măsură este esențială pentru reducerea incidenței cancerului de col uterin și a altor afecțiuni asociate infecției cu HPV. România se află, din păcate, printre țările europene cu cele mai ridicate rate de incidență și mortalitate din cauza acestui tip de cancer. Prin acest proiect de lege, ne aliniem practicilor europene și asigurăm accesul gratuit la vaccin pentru o categorie extinsă de beneficiari, conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății’, a declarat, potrivit unui comunicat de presă al PNL, deputatul liberal Ovidiu Cîmpean, unul dintre inițiatori.
Vaccinare gratuită anti-HPV. Măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirilor
Liberalii arată că, în prezent, prevenția și screening-ul insuficient organizat fac ca România să aibă o rată de incidență a cancerului de col uterin de aproape trei ori mai mare decât media Uniunii Europene. Proiectul de lege care vizează completarea Legii 95/2006 propune ca vaccinul anti-HPV să fie inclus în schema de vaccinare finanțată de stat, asigurând astfel o protecție eficientă împotriva unei afecțiuni care poate fi prevenită în proporție de 100%.
”Vaccinarea anti-HPV nu este doar o măsură de sănătate publică, ci și o investiție pe termen lung în bunăstarea generațiilor viitoare. Costurile tratamentelor pentru afecțiunile cauzate de HPV sunt considerabile, iar prevenția este cea mai eficientă soluție. Prin această inițiativă, România face un pas decisiv în combaterea cancerului de col uterin și în protejarea sănătății populației”, a subliniat și senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc, de asemenea, inițiator al proiectului, conform sursei citate.
Vaccinare gratuită anti-HPV. Riscul de diagnosticare cu cancer de col uterin
Și deputata Raluca Turcan a atras atenția asupra importanței prevenției.
”Adoptarea propunerii legislative prin care vaccinul împotriva infecției cu HPV devine gratuit pentru tineri între 11 și 26 de ani este o șansă reală de a salva vieți. Într-o țară unde femeile au un risc de 2,5 ori mai mare de a fi diagnosticate cu cancer de col uterin și un risc de 3,2 ori mai mare de a muri din această cauză față de media europeană, nu ne mai permitem ezitări sau prejudecăți.

Este timpul să ieșim de pe această listă a rușinii! Atrag atenția că vaccinarea băieților este la fel de importantă precum cea a fetelor, pentru că HPV nu discriminează – am întâlnit, din păcate, mulți români care nu sunt conștienți de acest lucru. Prevenția este cuvântul de ordine: nu putem permite ca ignoranța sau dezinformarea să condamne generațiile viitoare la suferință”, a transmis Turcan, potrivit Agerpres.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News