Eveniment
Vaccinarea la medicii de familie din Alba: Câți pacienți s-au înscris deja pentru imunizare. Situația din județ
Aproape 50 de medici de familie din județul Alba s-au arătat interesați să se implice în campania de vaccinare. Au fost trimise deja doze la cabinetele a trei dintre aceștia, iar în perioada imediat următoare vor fi distribuite alte 330 în opt cabinete.
Pacienții care doresc să se vaccineze în cabinetele medicilor de familie trebuie să se adreseze acestora și să ceară înscrierea pe listă.
Potrivit datelor transmise de DSP Alba, la solicitarea Alba24.ro, sunt 48 de medici de familie care și-au arătat disponibilitatea să participe la campania de vaccinare și să imunizeze pacienții lor.
Dintre aceștia, 18 sunt din Alba Iulia, 3 din Aiud, 3 din Teiuș, 2 din Ocna Mureș, 3 din Cugir, 2 din Valea Lungă, câte unul din Șard, Fărău, Șpring, Stremț, Abrud, Sântimbru, Sebeș, Blandiana, Ighiu, Unirea, Zlatna, Săsciori, Câmpeni, Ohaba, Arieșeni, Sâncel, Doștat.
Pe baza solicitărilor primite, până joi au fost trimise 45 de doze de vaccin Janssen (Johnson&Johnson), la trei cabinete de medici de familie: câte unul din Sebeș, Teiuș și comuna Unirea.
De asemenea, în perioada imediat următoare, alte 330 de doze au fost solicitate și vor trimise către opt cabinete de medici de familie din Alba Iulia (4 cabinete), Teiuș (2 cabinete) și câte unul din Blandiana, respectiv Stremț.
Pacienții care doresc să se imunizeze cu acest vaccin în cabinetele medicilor de familie trebuie să-i contacteze telefonic pe aceștia și să-și exprime intenția de a se vaccina. Apoi, medicul solicită dozele de vaccin.
Administrarea vaccinului de Johnson&Johnson este într-o singură doză, deci nu este nevoie de rapel. Acest ser poate fi administrat tuturor persoanelor peste 18 ani.
Lista rămâne deschisă și altor medici de familie din județ care doresc să se implice în această campanie, care a început de marți, 4 mai.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News