Eveniment
Vârstă de pensionare de 65 de ani pentru magistrați. Antonescu: se va depune proiect de lege

Vârstă de pensionare de 65 de ani pentru magistrați. Candidatul la Președinția României, Crin Antonescu, spune, luni, că a cerut coaliției, iar coaliția de guvernare a acceptat creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani pentru magistrații care intră în magistratură.
După ședința coaliției PSD-PNL – UDMR și Minoritățile Naționale, Crin Antonescu a spus că a solicitat coaliției de guvernare „să terminăm odată cu pensiile speciale din magistratură, cu vârste de pensionare diferite, pentru că vreau să există un principiu de echitate pentru cetățenii acestei țări”.
„Magistrații care vor intra în magistratură, cei care vor începe cariera în magistratură, trebuie să iasă la pensie la 65 de ani, precum toți ceilalți cetățenii acestei țării. Am cerut acest lucru coaliției, s-a acceptat acest principiu. (…) Este vorba – încă odată – de pensiile speciale din magistratură și de vârsta de pensionare în magistratură”, a spus Antonescu, potrivit Mediafax.
Antonescu a precizat că are promisiunea coaliției de guvernare că marți va fi depus la Parlament un proiect de lege, semnat de toți cei patru președinți ai partidelor care compun coaliția de guvernare.
„Ceea ce am vrut eu să vă anunț astăzi este că am cerut acest lucru coaliției și coaliția a acceptat”, a mai spus candidatul coaliției.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
pilu
luni, 07.04.2025 at 20:03
Ha, ha , ha, cu ce mai vi. Aşa ceva nu se va trece prin Parlament, pentru că toţi au dosare făcute şi ţinute la frigider. Rămâne la faza de bună intenţie. Gulgute.