Proiectul de lege iniţiat de Guvern care prevede egalizarea vârstei de pensionare la femei şi bărbaţi la 65 de ani a fost avizat de comisia de muncă a Camerei Deputaţilor.

Proiectul mai prevede că această creştere a vârstei de pensionare la 65 de ani va fi făcută eşalonat, până în 2035 la femei şi 2015 pentru bărbaţi.

Publicitate

Deputatul PNL Cristina Pocora a criticat acest proiect, la dezbaterile din comisie, arătând că o femeie are mai multe job-uri într-o zi, pe lângă serviciu, şi treburile casnice şi grija pentru copii.

”Până la urmă, o femeie în România munceşte mai multe norme”, a spus Pocora.

Ea a propus ca vârsta de pensionare a femeilor să rămână 63 de ani, adăugându-se ca, la cerere, să existe posibilitatea pentru prelungirea exercitării meseriei până la 65 de ani.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Deputatul UDMR Kerekes Karoly a arătat că populaţia nu agreează creşterea vârstei de pensionare.

Proiectul Guvernului a fost însă aprobat de comisie şi urmează să fie supus dezbaterii plenului Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Anterior, Senatul a adoptat proiectul.

sursa: mediafax

foto: arhivă