Vârstnic din Teiuș trimis după gratii după ce a întreținut relații intime cu o minoră. Cât va sta închis la Penitenciarul Aiud
Un bărbat din Teiuș a fost trimis la Penitenciarul Aiud unde își va petrece următorii trei ani și o lună, fiind condamnat pentru viol. Acesta a fost identificat și reținut de oamenii legii în data de 27 octombrie 2026.
Este vorba despre un bărbat în vârstă de 66 de ani care a ajuns în atenția anchetatorilor încă de la finalul anului 2025.
Acesta a fost cercetat, judecat și condamnat, pentru două fapte de viol. Victimă în dosar a fost o minoră în vârstă de 15 ani.
A întreținut relații intime cu o minoră
La momentul reținerii reprezentanții IPJ Albau au precizat că ”din cercetări a reieșit că, în data de 20 septembrie 2025, în timp ce se afla pe raza orașului Teiuș, bărbatul ar fi întreținut un raport sexual normal cu o minoră, în vârstă de 15 ani”.
Apoi, procurorii au strabilit că au existat două fapte, una în data de 18 august 2025 și alta în data de 20 septembrie 2025.
Drept urmare bărbatul a fost judecat și condamnat pentru viol.
Reținut și depus la Penitenciarul Aiud
Potrivit IPJ Alba, la data de 27 octombrie 2026, polițiștii din orașul Teiuș au depistat și reținut un bărbat, în vârstă de 66 de ani, din orașul Teiuș, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 27 octombrie 2026, de către Judecătoria Aiud.
Acesta a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 3 ani, o lună și 10 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor.
În vederea executării pedepsei, bărbatul a fost depus în Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Cele mai vizionate video
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (0)