Eveniment
Vasile Spînu, noul director al DSVSA Alba. Fostul director Ioan Martin, susținut de PSD, înlocuit de un simpatizant PNL
Vasile Spînu este noul director executiv delegat al Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba. Numirea acestuia vine ca urmare a schimbării lui Ioan Martin, care conducea instituția, de asemenea, cu delegație.
Dr. Vasile Francisc Spînu a fost numit în 9 decembrie, prin ordin al președintelui Autorității Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), director executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba.
Anterior delegării atribuțiilor funcției publice de conducere vacante de director executiv, Vasile Spînu își exercita atribuțiile în cadrul Serviciului Catagrafie, Autorizare, Înregistrare și Evidență Informatizată din cadrul DSVSA Alba.
În perioada 1998 – 2000, Vasile Spînu a fost preparator universitar la Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (U.S.A.M.V.) Cluj – Napoca, disciplina de Morfopatologie și Diagnostic Necropsic. Acesta are o experiență profesională de peste 21 de ani și lucrează, din anul 2000, la DSVSA Alba.
Potrivit CV-ului, Vasile Spînu a absolvit Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară – Facultatea de medicină veterinară din Cluj Napoca în 1998. Are un masterat – diplomă de studii aprofundate – specializarea „Diagnostic Paraclinic Medical Veterinar” – promoția 1999 și un certificat de absolvire – specializarea „Instruirea Inspectorilor pentru Siguranta Alimentelor” – promotia 2010, ambele la U.S.A.M.V Cluj – Napoca. De asemenea, acesta a obținut o diplomă de studii postuniversitare, specializarea „Administrație Servicii Veterinare” – promoția 2011, la aceeași universitate.
Activitatea de instruire și perfecționare a continuat în perioada 2013 – 2018, perioadă în care Vasile Spînu a participat la mai multe cursuri organizate de ANSVSA („Utilizarea noilor tehnologii de control și expertiză a produselor alimentare” – 2013, „Instruirea personalului de la nivel central, județean și local care are atribuții FEADR” cu tema „Aspecte privind bunăstarea animală (suine/păsări)” – 2013, „Noutăți legislative privind implementarea sistemului de control intern managerial” – 2018).
În ceea ce privește activitatea poltică, potrivit CV-ului, acesta este simpatizant și susținător PNL.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News