Connect with us
Advertisement

Eveniment

Vaticanul dezvăluie Scările Sfinte pentru prima dată după 300 de ani. Vizitatorii pot călca „pe urmele lui Iisus”

sfanta scara

Publicat

Cele 28 de trepte de marmură ale „Scării Sfinte” pe care se crede că însuși Mântuitorul Iisus Hristos a urcat acum 2000 de ani spre a fi judecat de Pilat înainte de răstignire au fost dezvăluite, pentru prima dată după 300 de ani, la Vatican.

Scările Sfinte, cunoscute în limba latină sub numele de „Scala Sancta”, au fost acoperite cu scânduri cu lemn în 1723, pentru a fi protejate, dar pentru următoarele două luni, marmura lor originală este expusă în urma unui vast proiect de restaurare.

Locul unde se crede că sângele lui Iisus a căzut pe scări, rămânând întipărit în marmură, este marcat prin trei cruci mici de bronz.

„Evanghelia lui Ioan povestește că Iisus a urcat pe aceste scări de mai multe ori”, a spus părintele Francesco Guerra, rector al Sfintelor Scări.

„Am avut timp să reflectez și să mă gândesc la oamenii care au avut un impact asupra credinței mele și asupra familiei mele”, a spus Frank Scherra, un soldat american staționat în Germania, care a urcat pe scări alături de cei șase copii ai săi și care a numit experiența ca fiind „de neprețuit”.

În partea de sus a scărilor se află o cameră numită Sfânta Sfintelor, care a fost în trecut o capelă privată a Papei și care conține atât moaște ale sfinților, cât și una dintre cele mai vechi icoane ale lui Iisus găsite în Roma, datând din secolul al V-lea.

„Sfânta Scară” a fost adusă de la Ierusalim în secolul al IV-lea de către Sfânta Elena, mama lui Constantin cel Mare, și a fost amplasată în fostul palat papal, vizavi de biserica San Giovanni în Laterano, astăzi Biserica „Santa Scala”.

foto: wikimedia.org

sursa: hotnews.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement