Aiud
VESTE BUNĂ de la Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud: Încă cinci pacienți s-au vindecat de coronavirus și au fost externați
Încă cinci pacienți de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Aiud s-au vindecat de coronavirus și au fost externați, au anunțat vineri reprezentanții unității medicale pe pagina de Facebook.
”Ziua de azi e prilej de bucurie pentru inca 5 pacienţi care s-au externat în urma a două teste negative, consecutive, aceştia fiind declaraţi vindecaţi. Este vorba de 2 bărbaţi şi 3 femei, cu vârste cuprinse între 45 şi 68 de ani, care au fost internaţi în perioada 8-11 aprilie. Pacienţii vor respecta măsurile impuse de autorităţile de sănătate publică şi vor fi monitorizaţi, o perioadă, de către specialiştii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Alba”, au scris reprezentanții spitalului pe Facebook.
Aceștia precizează că de la începutul pandemiei şi până în prezent, 16 pacienţi trataţi Ia Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud au fost declaraţi vindecaţi de COVID-19, boală cauzată de infectarea cu noul coronavirus.
În acest moment, în unitatea medicală mai sunt 15 pacienţi internaţi, evoluţia lor fiind una favorabilă.
De asemenea, reprezentanții unității medicale au informat că în această săptămână a fost testat întreg personalul Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud, iar rezultatele au fost negative.
”Ne bucuram ca toate cele 75 de rezultate au fost negative. Felicităm colegii pentru modul în care au înțeles să se protejeze, atât individual cât și unii pe alţii, demonstrând că sunt o echipă unită de profesionişti!”, au transmis aceștia.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News