Actualitate
Veste proastă pentru pacienţi: Ieftinirea medicamentelor eliberate pe rețete compensate, amânată pentru 2018
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog a amânat ieftinirea medicamentelor compensate, printr-un ordin publicat în Monitorul Oficial pe 16 iunie, la o zi după ce aceasta a demisionat.
Ieftinirea medicamentelor compensate se amână până pe data de 1 ianuarie 2018.
„La intrarea în vigoare a prezentului ordin, preţurile maximale ale medicamentelor autorizare de punere pe piaţa şi preţurile de referinţă generice/biosimilare aprobate în Canamed rămân valabile până la publicarea ordinului de aprobare a preţurilor calculate în urma corecţiei anuale, dar nu mai mult de 1 ianuarie 2018, cu excepţia cazului când preţul se modifică ca urmare a actualizării”, se arată în ordinul de ministru publicat în Monitorul Oficial.
Reprezentanţi ai asociaţiilor de pacienţi au afirmat la Realitatea TV că preţul medicamentelor este reprezentat de o relaţia între autorităţi şi producători, relaţie care trebuie reglementată cât mai repede pentru că pacienţii au nevoie de stabilitate şi siguranţă în aprovizionarea cu medicamente.
Conform acestora, unii pacienţii sunt nevoiţi să amâne tratamentul, dar faptul că modificarea preţurilor de întrerupe este o măsură înţelaptă între producători şi autorităţi trebuie să aibă loc o dezbatere realistă în urma căreia să se găsească o soluţie prin care să se asigure accesul la tratamente.
sursa: realitatea.net
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News