Connect with us
Publicitate

Administrație

Proiect de construire a unei clinici veterinare la Vinţu de Jos, contestat de localnici, pe motiv că le afectează intimitatea proprietăţilor personale

Publicat

Liniştea comunei Vinţu de Jos este afectată de ceva timp de vestea construirii în localitate a unei clinici veterinare. Clădirea, despre care oamenii susţin că va avea trei nivele, urmează să fie ridicată în Piaţa Iuliu Maniu din centrul comunei, iar aceştia spun că le umbreşte intimitatea.

Hotărâţi să rezolve situaţia, să împiedice demolarea fostei pieţe şi construirea unei clinici veterinare, 28 de cetăţeni în frunte cu Teodor Vingărzan, cel care în 2008 candida pentru fotoliul de primar al comunei au întocmit un tabel nominal cu semnături şi motivele pentru care ei nu doresc o asemenea construcţie la mai puţin de 6 metri de proprietăţile personale. Oamenii atrag atenţia asupra faptului că nu s-a făcut o consultare publică privind acest proiect aprobat de consilierii locali şi că prin construcţia acestor obiective se modifică amplasamentul stradal şi se diminuează valoarea caselor din zona lor. Mai mult decât atât, nemulţumiţii susţin că prin intermediul animalelor sunt transmise o serie de boli şi că astfel de construcţii trebuie ridicate în afara localităţii. „Am prezentat această listă cu semnături primarului, dar nu am primit decât urlete şi înjurături. Distanţa acestei construcţii faţă de casele oamenilor este mai mică de 6 metri, iar amplasamentul s-a realizat abuziv, fără să se ţină cont de de distanţele prevăzute în proiect. I-am spus că un astfel de obiectiv este poluant. Nu este posibil ca sala de operaţii să fie la câţiva metri de casele oamenilor. Cel mai probabil consilierii nu au ştiut ce au votat. I-am oferit primarului trei alte terenuri pentru ridicarea acestei construcţii, de 3 ori suprafaţa acestuia, dar nu au fost de acord” susţine Teodor Vingărzan.

La polul opus, primarul comunei Vinţu de Jos, Alexandru Danciu declară că terenul pe care se află fosta piaţă a fost împărţit în trei parcele, iar în urmă cu aproximativ 2 luni a fost scos la licitaţie şi vândut. Cei patru proprietari de drept intenţionează să construiască aici un cabinet veterinar, o florărie, iar la etajul superior un coafor şi o farmacie veterinară cu depozit fitosanitar şi, posibil, o clinică. „Eu, împreună cu consilierii am cerut expres ca în acea zonă să nu se poată construi decât utilităţi pentru societate. În comună nu exista un spaţiu pentru florărie. Cei 15 consilieri au votat, iar eu nu am ce să le spun, pentru că au votat bine”. Primarul susţine că iniţiatorul scandalului este Teodor Vingărzan, o persoană familiarizată cu sălile de judecată şi cu care până în prezent mai are pe rol aproximativ 80 de procese. Mai mult decât atât, Alexandru Danciu este de părere că acesta poate fi un război personal, deoarece Vingărzan a candidat în repetate rânduri pentru postul de primar, iar în 2008 a reuşit să întrunească din partea cetăţenilor peste 80 de voturi. „Nu ştiu de ce se mai agită, deoarece eu oricum nu o să mai candidez la următoarele alegeri” susţine primarul.

Alexandru Danciu a lansat o invitaţie la Vinţu de Jos celor care doresc să analizeze la faţa locului terenul pe care urmează să fie ridicat acel aşa-zis „hotel de patrupede” şi să afle adevărul în legătură cu această problemă.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate