Actualitate
Vești bune pentru viitorii fermieri. Primele măsuri din noul Program de Dezvoltare Rurală, deschise din 2014
Primele măsuri din noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020 vor fi deschise la începutul anului 2014. Conform declarației făcute de ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, acestea vor viza investițiile în ferme și în procesare.
„La începutul anului 2014 vom deschide, pe răspunderea statului membru, măsurile care vizează producția, deci înființarea de ferme, și partea de procesare, pentru că sunt măsuri care au continuitate și la nivel european, regulamentele nu se modifică și atunci putem să deschidem pe răspunderea statului membru”, a spus Constantin.
Noul PNDR 2014-2020 urmează să fie trimis la Bruxelles pentru aprobare, însă beneficiarii pot depune proiecte pe anumite măsuri, dacă statul membru își asumă răspunderea, chiar dacă programul nu este încă aprobat de Comisia Europeană.
Șeful de la Agricultură a precizat că în viitorul PNDR, alocarea pentru înființarea fermelor este mult mai mare decât pentru partea de procesare, deoarece producția nu a făcut față nevoilor de procesare ale României.
„În viitorul PNDR alocarea pentru înființarea fermelor este mult mai mare decât pentru partea de procesare pentru că în actuala programare financiară am dezvoltat mai mult procesare, iar producția nu a făcut față cu nevoile pentru partea de procesare. Am fost puși în situația de a importa foarte mult și cred că este important să dezvoltăm fermele de reproducție și de creștere în România ca să putem răspunde nevoilor pe care le au procesatorii”, a adăugat ministrul Agriculturii.
Programul Național pentru Dezvoltare Rurală /PNDR/ 2014 — 2020, va fi structurat pe 13 măsuri mult simplificate față de cele 24 incluse în actualul program și va avea alocată o sumă totală de 8,015 miliarde de euro.
Cea mai importantă măsură din noul PNDR vizează „Investițiile în active fizice” și are prevăzută o sumă de 1,932 miliarde de euro, cu trei submăsuri, respectiv modernizarea fermelor, procesare și infrastructură, cea mai mare sumă — 1,025 miliarde euro — fiind orientată către modernizarea fermelor, iar 324 de milioane de euro pentru procesare.
„Dezvoltarea exploatațiilor și a întreprinderilor” are prevăzută o sumă de 1,032 miliarde de euro în noul PNDR, circa 619 milioane de euro vor merge către „Instalarea tinerilor fermieri” și 412,8 milioane euro pentru „Start up și dezvoltarea de microîntreprinderi”.
O altă măsură din noul PNDR vizează „Serviciile de bază și reînnoirea satelor din zonele rurale” cu fonduri de un miliard de euro, iar agricultura ecologică va beneficia de peste 200 de milioane de euro în următorii șapte ani. O altă măsură importantă este cea legată de „Gestionarea riscurilor”, care are alocată o sumă de 397,8 milioane de euro.
PNDR este instrumentul prin care se acordă fonduri europene nerambursabile pentru investițiile private și publice care vor asigura dezvoltarea satelor din România. AGERPRES
Sursa: Realitatea.net
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Claudiu
luni, 06.01.2014 at 15:25
Mă chinui de mai bine de 2 ani pentru a accesa fonduri pentru spatii protejate. Prima data nu am avut suprafata,următorul an îmi trebuia hârtie prrriin care sa dovedesc că duc marfa la depozite si tot asa pana am lăsat-o balta. În prezent am ajuns la 1000 m2 de spatii protejate si tot nu cred în ideea de reușită.