Connect with us
Publicitate

Actualitate

Vicepreședintele ASF: Peste 300 de brokeri falși sunt cercetați. Este un semn de însănătoșire a pieţei autohtone de capital

Publicat

credite-bancare-restante Peste 300 de brokeri falși au fost scoși din piață și sunt cercetați, iar acesta este un semn de însănătoșire a pieței autohtone de capital, a declarat vineri Mircea Ursache, vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

Potrivit acestuia, alerta publică se referă la faptul că piața de capital invadată de așa-zișii falși brokeri a ajuns la momentul adevărului. „Instituțiile statului și-au făcut datoria. Peste 300 de brokeri falși au fost scoși din piață și sunt cercetați. Este un semn de însănătoșire”, a spus Mircea Ursache la a doua ediție a „Banii Tai Expo”, citat de Agerpres.

Acesta a mai afirmat că instituția a primit, timp de doi ani, semnale legate de operațiuni derulate de astfel de brokeri la finalul carora investitorii pierdeau banii.

„De vreo doi ani tot primeam semnalări din partea mai multor persoane fizice legat de faptul că au fost contactați de brokeri care le ofereau în special în piața forex tranzacții pe operațiuni binare și la care partea suspecta era că banii nu erau puși în contul brokerului, nu exista o contraparte centrală care să gestioneze transferul, deci după cum știți o contraparte se constituie în cumpărător pentru vânzător și în vânzător pentru cumpărător, și că în finalul operațiunii banii erau pierduți. Investigațiile noastre au arătat că toți acești brokeri nu erau decat angajații unor SRL-uri și unor call-center-uri și că aceia care îi angajaseră foloseau platforme înmatriculate în alte state decât România. În aceste condiții, am demarat împreună cu instituțiile abilitate ale statului verificările acestora și iată că au fost depistați aproape 300 de astfel de brokeri falși care în aceste zile sunt audiați și urmează să suporte consecințele legale”, a precizat Mircea Ursache.

Vicepreședintele ASF a mai subliniat că toate firmele care lucrează cu pasaport în România sunt firme autorizate și că nu este nicio problemă dacă sunt autorizate într-un stat european. De asemenea, Ursache a declarat că în aceste cazuri menționate mai sus pierderea este a investitorilor și nu poate fi compensată.

sursa: hotnews.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate