florin roman Vicepreşedintele CJ Alba, Florin Roman, a testat eficienţa serviciilor de la Unitatea de Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Alba, după ce a primit sesizări de la mai mulţi pacienţi că timpul de aşteptare pentru a fi primiţi la consultaţii este foarte mare. Joi seara, a verificat, din postura de potenţial beneficiar de servicii medicale, condiţiile de la UPU. Ce s-a întâmplat puteţi vedea mai jos, iar concluzia este că sunt soluţii pentru îmbunătăţirea situaţiei. Una dintre acestea ar fi extinderea secţiei cu o zonă pentru laborator propriu de analize și de radiologie.

Publicitate

„Într-o seară, în jurul orei 20.00, am făcut o vizită inopinată la secția UPU a Spitalul Județean de Urgență Alba, în calitate de simplu cetățean, cu o eșarfă în jurul gâtului. Am vrut să stau să văd cu ochii mei ce se întâmplă acolo pentru că avem foarte multe reclamații despre modul în care sunt tratați pacienții și sunt primiți ca timp de așteptare", a relatat Florin Roman.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Acesta a descris că a stat timp de o oră și jumătate printre pacienți și aparținători, în anticamera de la UPU și a urmărit ceea ce se întâmplă.

”Prima constatare a fost că nu există o regulă foarte clară de triere a celor care vin cu probleme medicale de restul aparținătorilor. Am numărat 37 de persoane care stăteau îngrămădite în acel spațiu, nu se știa cine e pacient și cine e aparținător”, a spus Florin Roman.

O altă chesiune observată de vicepreședintele Consiliului Județean Alba a fost lipsa de comunicare între persoana care asigură triajul și medicii din interiorul secției. „Timp de o oră și jumătate cât am stat acolo au fost luați trei pacienți, unul adus cu SMURD-ul, care are prioritate, unul care a fost luat la rând și unul care am avut impresia că a fost luat <pe pile>, înaintea celorlalți”, a transmis Roman.

Publicitate

După o oră și jumătate de așteptare, Florin Roman a fost observat de personalul medical, iar lucrurile au început să se schimbe. „M-au observat cei de acolo și au început să se miște mult mai bine. A venit un om de la ordine, care i-au separat. Erau de fapt 15 bolnavi care așteptau și diferența până la 37 erau aparținători. Timp de jumătate de oră s-au făcut practic toate fișele de înscriere pentru a intra în consultație. Am văzut că se poate, practic făceau ceea ce trebuiau să facă de regulă, fără a fi cineva acolo”, a spus Roman.

Publicitate

Acesta a spus că a vorbit și cu pacienții, printre aceștia numărându-se și persoane care așteptau de circa patru ore. Potrivit vicepreședintelui CJ, problema reală este la trierea cazurilor.

„Problema adevărată este la triere, pentru că înăuntru, în momentul în care a venit dr. Crișan (n.r. - şeful UPU Alba Iulia), toate paturile erau pline. Erau situații de urgență pe cod roșu, probleme foarte grave. Am discutat cu toți pacienții din toate saloanele de la Urgență. S-au declarat mulțumiți de actul medical, dar nemulțumiți de timpul de așteptare pentru a primi asistență medicală”, a declarat Florin Roman.

Publicitate

Vicepreședintele Consiliului Județean Alba a solicitat ca prin intermediul unui regulament să fie stabilite condiţiile concrete pentru trierea cazurilor și de separarea bolnavilor de aparținători, pentru ca timpul de aşteptare să fie mai redus, iar cineva din interiorul UPU să comunice cu aparținătorii.

Probleme şi soluţii

Florin Roman a spus că este o lipsă acută a personalului de specialitate la UPU. Potrivit acestuia, există un deficit de 10 medici de urgență și de 30 de asistenți. „E foarte mult și nimeni nu vine. Este a treia oară când s-au făcut concursuri pentru medici de urgență, pentru că majoritatea medicilor de urgență pleacă să lucreze în străinătate unde câștigă mult mai bine, iar în cazul asistenților, posturile se deblochează extrem de greu de către Ministerul Sănătății”, a precizat Florin Roman.

Publicitate

O altă problemă semnalată de către vicepreședintele Consiliului Județean a fost lipsa dotărilor necesare pentru laboratorul de analize.

„Pacientul care intră în spital la Urgență, este trimis și plimbat prin spital, la laboratorul de analize, la radiologie, pe zona de computer tomograf. Te plimbă, te duce, și practic timpul de intervenție crește cu aproximativ două ore. La alte spitale, în special în orașele mari, această aparatură există la nivelul UPU. Pacienții nu sunt plimbați prin spital, practic li se fac toate analize, inclusiv raze, tomograf, la nivel UPU”, a spus vicepreședintele CJ Alba.

Publicitate

Vicepreședintele Consiliului Județean Alba a spus că a vorbit cu șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din Ministerul Afacerilor Interne, dr. Raed Arafat, care a promis sprijin. Totodată a fost depusă o cerere, în cadrul unui program la nivel național, pentru achiziția de aparatură la nivel de UPU.

”Dacă această aparatură va sosi, noi cei de la Consiliul Județean vom finanța partea de extindere a secției UPU pentru ca la nivelul secției să funcționeze si această zonă de laborator de analize și de radiologie, astfel încât pacienții să nu mai fie plimbați și să putem reduce timpul de așteptare”, a transmis Florin Roman.

Publicitate

Pe lângă partea de investiții, Florin Roman a spus că la nivelul Consiliului Județean vor avea loc discuții și cu primarii. Se dorește realizarea unor broșuri în care se vor explica oamenilor pentru ce fel de acțiuni trebuie să meargă la medicii de familie și pentru ce afecțiuni trebuie să se prezinte la Unitatea de Primiri Urgențe.

”Sunt chestiuni de natură tipic românească. Media consultațiilor la UPU este de 180 de cazuri pe zi, dintre acestea doar 40% sunt cazuri de urgență, restul sunt afecțiuni care pot fi tratate la nivelul medicilor de familie. Există o imensă frustrare la nivelul celor de la Urgență, care au salarii mult mai mici decât medicii de familie, care, nu vreau să generalizez, cu foarte multă ușurință trimit pacienții la UPU”, a spus Roman.

Publicitate

Potrivit acestuia, sunt trei categorii de pacienți. „Sunt pacienții care au cu adevărat nevoie de îngrijiri medicale, acei 40%. Sunt categoria care se prezintă la Urgență pentru că știu că medicii sunt obligați să îi consulte, să le facă analizele, razele și tot ceea ce trebuie în mod gratuit și evită astfel plata unor costuri suplimentare. Mai e o categorie a acelor pacienți care sunt obișnuiți, când îi doare ceva nu merg la medicul de familie, merg direct la Spitalul Județean, la UPU”, a mai declarat Florin Roman.