Connect with us
Advertisement

Actualitate

Vicepreședintele PSD Alba, Victor Negrescu, numit consilier onorific al primului-ministru

Victor Negrescu

Publicat

Victor Negrescu, vicepreședinte PSD Alba și președintele PES Activists România a fost numit consilier onorific al primului-ministru Viorica Dăncilă.

Decizia a fost publicată marţi în Monitorul Oficial și a apaținut lui VioricaDăncilă.

În iunie 2017 Victor Negrescu a fost numit ministru delegat pentru afaceri europene, funcţie pe care a deţinut-o până în noiembrie 2018, când și-a dat demisia. 

Victor Negrescu a fost jurnalist la Radio France Internationale, colaborând în paralel cu revista Le Monde diplomatique și revista Regard, potrivit CV-ului publicat pe site-ul ministerului.

Din 2009, Victor Negrescu și-a început cariera universitară, în cadrul Universității Dimitrie Cantemir, iar din 2012 la Școala Națională de Studii Politice și Administrative.

În cadrul SNSPA, a dezvoltat masterul în limba engleză intitulat Development, International Cooperation and Humanitarian Aid, dar și centrul de cercetare Institutul pentru Cooperare Internațională și Dezvoltare.

Victor Negrescu a mai lucrat în acest interval în calitate de consilier al secretarului Comisiei de Politică Externă din Camera Deputaților și vicepreședintelui Comisiei de Afaceri Legale din Parlamentul European, Titus Corlățean, dar și în calitate de consilier la Ministerul Energiei.

Inițiator al mai multor proiecte antreprenoriale de succes în domeniul resurselor umane și comunicării online, Victor Negrescu a făcut parte, înainte de a fi ales în Parlamentul European, din managementul din România a uneia din cele mai puternice companii de outsourcing la nivel mondial.

Specializat în comunicare și dezvoltarea afacerii, acesta a contribuit la extinderea companiei care în prezent are peste 2.000 de angajați în România.

 Educație și formare

Victor Negrescu a terminat studiile preuniversitare în străinătate, în cadrul Longchamp School – Bruxelles, Belgia (1997-1998), Notre Dame des Champs Institute – Bruxelles, Belgia (1998-2001), «Victor Duruy» Highschool – Paris, Franța (2001-2004).

Este licențiat în științe politice în cadrul Universității București în anul 2008 și masterand în afaceri europene și internaționale al Universității Pierre Mendes France / IEP Grenoble.

Doctoratul în științe politice și afaceri europene îl obține în anul 2011, în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative după parcurgerea unui stagiu academic la Colegiul European din Brugges. Tema lucrării de doctorat, prima cu acest profil din România, este intitulată „Politicile europene de cooperare pentru dezvoltare: între relații publice internaționale și politici publice”.

În anul 2012 obține un MBA din partea Academiei de Studii Economice și CNAM Paris.

Activitate politică

Victor Negrescu este în politică de la 17 ani, fiind mai întâi simpatizant al Partidului Socialist din Franța și ulterior membru al Partidului Social Democrat din România.

Din 2007 coordonează activitatea PES Activists România în calitate de președinte. PES Activists România este o structură compusă din peste 10.000 de membri și simpatizanți PSD de toate vârstele interesați în politica europeană. Începând cu anul 2015 a inițiat, împreună cu un grup de intelectuali de stânga, Fundația Stânga Democratică.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement