Actualitate
Vicepreședintele PSD, Victor Negrescu: Guvernul are limbaj dublu. Raportul de țară al Comisiei Europene va fi dezastruos
Vicepreşedintele PSD, europarlamentarul Victor Negrescu, acuză Guvernul de dublu limbaj. „Guvernul a zis una la Bruxelles, şi ne spune alta la Bucureşti”, afirmă Negrescu.
Acesta susţine că, din cauza acestui dublu limbaj, raportul de ţară elaborat de Comisia Europeană se anunţă a fi „dezastruos”.
„Guvernul a zis una la Bruxelles, şi ne spune alta la Bucureşti”, a scris, duminică, Victor Negrescu pe pagina sa de Facebook.
Europarlamentarul detaliază situaţiile în care Guvernul a folosit un dublu limbaj:
„1. La Bruxelles, au spus că nu mai este actual planul naţional de redresare trimis de guvernul PNL. La Bucureşti, ne spun că vor construi planul pornind de la prima formă respinsă de Comisia Europeană.
2. La Bruxelles, au spus că vor face reforme şi că nu vor tăia niciun ban. La Bucureşti, ne-au transmis că vor tăia salariile şi pensiile promise prin lege şi că vor promova un buget de austeritate.
3. La Bruxelles, au spus că viitorul plan de redresare va corespunde strict cerinţelor europene. La Bucureşti, ne spun că au negociat, fără să spună că investiţiile în infrastructură şi în reţelele de gaz, ca formă de energie tranzitorie, erau introduse deja în ghidul prezentat de Comisia Europeană.
4. La Bruxelles, au prezentat un buget cu tăieri semnificative pe zona de sănătate şi educaţie. La Bucureşti, ne spun exact contrariu deşi bugetul arată tăieri.
5. La Bruxelles, au spus că va fi aprobată imediat legislaţia specifică resurselor proprii. La Bucureşti, solicită în conferinţă de presă intervenţia şefilor PNL şi USR de la Parlament, demonstrând că de fapt nu se vorbise nimic înainte să se asume acest lucru în discuţiile cu oficialii europeni.
6. La Bruxelles, au spus că este un buget de redresare. La Bucureşti, bugetul indică doar o mică creştere pe zona de investiţii, după ce, tot dreapta a făcut ca în anul 2020 nivelul de implementare a bugetelor investiţionale să fie foarte redus”, a mai adăugat Negrescu.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News