Connect with us
Advertisement

Uncategorized

UPDATE: Victime şi agresori în acelaşi timp: Doi bărbaţi s-au bătut până la sânge, într-un local din Vinţu de Jos

pol

Publicat

Un conflict la un bar din localitatea Vinţu de Jos s-a terminat cu vărsare de sânge şi reţinerea a două persoane, duminică, de către oamenii legii.

Poliţiştii au intervenit pentru aplanarea conflictului, fiind identificate persoanele implicate în scandal, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că între M.P. (35 de ani), din comuna Vinţu de Jos şi M.N. (23 de ani) din comuna Săsciori a avut loc un conflict spontan, în timpul căruia cel de-al doilea a fost lovit cu un briceag, în zona cervicală. În replică, acesta a spart o sticlă, cu care l-a lovit în zona gâtului de M.P., iar, ulterior, în scandal s-au mai implicat doi tineri, ambii de 25 de ani, din comuna Vinţu de Jos, care nu au suferit leziuni.

Cei doi bărbaţi care au suferit leziuni au fost transportaţi cu ambulanţa la Spitalul Municipal Sebeş, unde au fost investigaţi medical, fără a fi necesară internarea lor în spital.

În urma probatoriului administrat, în cauză, faţă de cei doi bărbaţi a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore sub aspectul comiterii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, faptă prevăzută şi pedepsită de lege, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă.

UPDATE: Pe numele celor doi bărbaţi a fost emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Aceştia au fost depuşi în Centrul de Reţinere al IPJ Alba. Vă prezentăm comunicatul emis astăzi de oamenii legii.

„La data de 17.10.2011, M.P., de 35 de ani, din comuna Vinţu de Jos şi M.N., de 23 de ani, din comuna Săsciori, au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă pentru că, în data de 16.10.2011, au provocat un scandal în incinta unui local public din comuna Vinţu de Jos, în timpul căruia M.P. l-a lovit cu un briceag, în zona cervicală, pe M.N., care în replică a spart o sticlă cu care l-a lovit în zona gâtului de M.P, cei doi suferind leziuni, fără a rămâne internaţi în spital.
Unitatea de parchet şi-a declinat competenţa în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, în sarcina celor doi învinuiţi fiind reţinute comiterea infracţiunilor de tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor şi distrugere, iar, în plus, pentru M.P. a fost reţinută infracţiunea de port fără drept al cuţitului.
Instanţa de judecată a emis pe numele celor doi mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile, aceştia fiind depuşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement