Connect with us

Eveniment

Victimele violenței domestice, scutite de taxe de divorț sau partaj. Propunere la Parlament

Publicat

Victimele violenței domestice ar putea fi scutite de plata taxei judiciare de timbru, în cazurile în care cer divorțul și partajul bunurilor comune. Proiectul de lege în acest sens a fost depus de Alina Gorghiu.

Proiectul completează OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și vine în sprijinul victimelor infracțiunii de violență în familie care doresc să se despartă de agresor.

Gorghiu a explicat că multe victime ale violenței domestice nu au acces la resurse financiare suficiente, fiind adesea dependente de agresor. În aceste condiții, taxele judiciare devin un obstacol în calea obținerii unui divorț sau a partajului bunurilor.

„Victima violenței domestice nu va mai fi constrânsă să rămână să locuiască într-o stare de potențial pericol cu soțul agresor din cauza unor dificultăți financiare”, a precizat Gorghiu, citată de Mediafax.

Potrivit proiectului, măsura își propune să faciliteze accesul la justiție al victimelor fără constrângeri financiare, contribuind la depășirea traumelor și la recâștigarea unei vieți independente.

Gorghiu a subliniat că este necesar un cadru legislativ care să protejeze victimele nu doar prin legi de protecție, ci și prin eliminarea obstacolelor financiare din calea accesului la justiție.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.